Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță în această perioadă, precizează CNAS

Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță în această perioadă, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Este una dintre măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Reporter: Gabriela Mitrovici – Pacienții care reprezintă urgențe medicale și cei care suferă de afecțiuni cronice se vor adresa, după caz, unităților sanitare, ambulatoriilor de specialitate sau cabinetelor de medicină primară.

Pentru a evita aglomerările în unitățile sanitare și a nu-i pune astfel în pericol pe cei cu patologii mai deosebite, populația este rugată ca la primele semne de boală să contacteze, telefonic, medicul de familie. Acesta va decide dacă va acorda o consultație la distanță sau, după caz, va programa pacientul la o consultație la cabinetul său sau îl va direcționa către ambulatoriul de specialitate unde, pe perioada stării de urgență, nu este necesar biletul de trimitere.

CNAS reamintește că, în această perioadă, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 aprilie