Numărul persoanelor infectate cu coronavirus şi care au murit în ţara noastră a ajuns la 270, după ce autorităţile au anunţat, aseară, 5 noi decese, este vorba despre 4 bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse îngtre 42 şi 78 de ani din judeţele Constanţa, Braşov, Sibiu şi Ilfov. Totalul celor infectaţi până acum este de 5.467, între care 729 au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi. În România, infectarea se produce acum prin transmitere locală, ponderea cazurilor de import fiind în continuă scădere – se arată într-o analiză făcută de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe baza cazurilor întregistrate până duminica trecută. Autorii studiului precizează că, deocamdată, în ţara noastră nu există o situaţie epidemică extinsă.
Reporter: Nicoleta Stoian – Dacă în prima săptămână a apariţiei virusului în România, 67% dintre cazurile confirmate au fost persoane venite din străinătate, în special din Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Germania, săptămâna trecută 62 % au fost fără legătură epidemiologică identificată. Cele mai multe astfel de cazuri s-au înregistrat în Suceava, Bucureşti, Timiş şi Neamţ. Rata de îmbolnăvire la nivel naţional a fost până acum de aproximativ 18 cazuri la suta de mii de locuitori. În 78% dintre cazuri a fost vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 69 de ani, vârsta medie fiind aproape 48 de ani. În ceea ce priveşte decesele, vârsta media a fost de aproape 67 de ani. Cea mai tânără persoană decedată a avut 27 de ani, iar cea mai vârstnică 94 de ani. Cercetătorii atrag atenţia că detectarea de cazuri în toate grupele de vârstă asociate cu transmiterea locală impun şi pentru următoarea perioadă respectarea măsurilor de distanţare socială. #HUN/eendrefy/denisse
RRA – 11 aprilie