Economia globală resimte din plin restricţiile impuse de guverne pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Specialiştii vorbesc despre un număr-record de falimente şi despre o creştere imensă a şomajului, în condiţiile în care la datoria publică se aduagă din ce în ce mai multe zerouri. În ceea ce priveşte viitorul, economiştii sunt divizaţi în opinii, după cum a constatat Nicoleta Stoian:
Reporter: În doar câteva luni, pierderile economice provocate de pandemie le-au depăşit cu mult pe cele din 2008, considerate atunci uriaşe – afirmă directorul Fondului Monetar Internaţional, Krisztalina Georgieva. Ea nu vede o redresare nici în 2021, dacă pandemia va mai dura. Un exemplu grăitor este situaţia economiei Statelor Unite, considerată cea mai puternică din lume, care începuse anul cu cel mai mic număr de şomeri din ultimii 50 de ani şi cu o creştere economică de invidiat. Dar, potrivit datelor Institutului Peterson, care face previziuni semianuale, în Statele Unite 17 milioane de oameni au devenit şomeri în doar 3 săptămâni. În aceste condiţii, creşterea economiei americane se va diminua cu 20% luna aceasta şi cu încă 20% luna viitoare – mai spun specialiştii, care atenţionează şi asupra efectelor negative pe care injecţiile masive de capital lichid le vor avea asupra economiei în ansamblu. Există, totuşi, şi voci mai optimiste: economiştii de la Banca Centrală din New York – citaţi de France Presse – spun că infrastructura nu a fost afectată fizic, aşa cum s-ar întâmpla în cazul unui dezastru natural, ceea ce facilitează revenirea economiei la normal într-un timp relativ scurt; iar cei de la Oxford Economics prevăd o revenire în 12 până la 18 luni, atunci când restricţiile de deplasare se vor ridica şi oamenii se vor putea întoarce la lucru./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie)