Respectarea calendarului de liberalizare a pieţei gazelor este cerută de reprezentanţii industrei de petrol şi gaze, care amintesc că de la 1 iulie ar trebui eliminate preţurile reglementate. Apelul vine în condiţiile în care Legislativul amână luarea unei decizii în acest sens, care ar pune în practică angajamentele ţării noastre faţă de Comisia Europeană. Industria atrage atenţia că liberalizarea pieţei este bună şi pentru consumatori, deoarce, acum, pe bursă, preţul gazelor este cu aproximativ cu 10 lei mai mic decât cel reglementat.
Nicoale Havrileţ, secretar în Ministerul Energiei: Acestă Ordonanţă nr.1 este în dezbatere în Parlament. A avut un aviz negativ de la Camera superioară şi există îngrijorarea că ar putea fi respinsă, caz în care menţinerea acestor preţuri peste preţul de piaţă nu mai seamănă cu ceea ce se numşte protecţia consumatorului într-o piaţă reglementată. Nu poţi să protejezi consumatorul final, casnic în cazul nostru, aplicând preţuri mai mari decât preţul en-gros./eendrefy/sdm2
RRA – 11 aprilie