Andrea Bocelli a susţinut un concert cu sala goală în Domul din Milano, transmis în direct în întreaga lume

Unul dintre cei mai mari tenori ai lumii operei clasice, italianul Andrea Bocelli, a susţinut un concert în direct, fără spectatori în incinta Domului din Milano, în Lombardia, cea mai greu lovită regiune din Italia de epidemia de coronavirus. Concertul lui Andrea Bocelli a fost transmis în direct în toată lumea şi este dedicat celor care trebuie să stea în case. Andrea Bocelli a interpretat mai multe imnuri şi a încheiat spectacolul cu imnul „Amazing Grace” („Măreţul Har”), care s-a auzit pe străzile pustii din Paris, Londra şi New York./mbaciu/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 aprilie)