Turcia a adresat duminică băncilor private un apel prin care le cere să facă mai multe pentru a ajuta clienții afectați de impactul economic generat de epidemia de coronavirus, subliniind că băncile de stat au oferit deja păsuiri la plata creditelor. „În timp ce băncile noastre de stat sunt alături de cetățeni cu toate resursele de care dispun, suntem profund consternați de atitudinea băncilor cu capital privat”, a transmis ministrul finanțelor, Berat Albayrak, printr-un mesaj video postat pe rețeaua Twitter. Băncile de stat Ziraat Bankası, Halk Bankası și VakıfBank au permis clienților săi să-și amâne plata împrumuturilor și a cărților de credit, sumele decalate reprezentând un volum de peste 9 miliarde de dolari, a precizat Albayrak. „Invit, din nou, băncile private să fie parte la unitatea și solidaritatea noastră în aceste timpuri, prin atitudinea lor”, a subliniat ministrul, fără însă a indica nume de bănci sau natura măsurilor pe care le așteaptă de la aceste instituții de credit. Peste o mie de oameni au murit în Turcia din cauza COVID-19. Turcii au primit dispoziție să rămână în case și să se autoizoleze, însă unele persoane merg, în continuare, la muncă, măsură pe care președintele Recep Tayyip Erdoğan a promovat-o pentru a susține producția economică și exporturile. Guvernul de la Ankara a decis suspendarea tuturor zborurilor, a restricționat călătoriile interne, a decis închiderea școlilor și a cafenelelor și a anulat toate reuniunile și evenimentele pentru a limita răspândirea coronavirusului. În 31 de mari orașe din țară a fost instituită ieri carantină generală pentru o perioadă de două zile. Guvernul a adoptat măsuri de sprijin financiar pentru familiile cu venituri mici, a lansat o campanie de donații și a oferit credite garantate de stat pentru companii și întreprinderi mici.(www.reuters.com – 12 aprilie)/cstoica/sdm2