Românii pot face cumpărăturile tradiţionale de Paşte, dar având asupra lor documentele de circulaţie, iar vizitele şi petrecerile nu sunt permise. Mira Gomboş a sintetizat precizările transmise de Grupul de Comunicare Strategică.
Reporter: Mira Gomboş – Aprovizionarea cu carne de miel se poate face şi anul acesta de la agenţii economici autorizaţi, însă mieii nu mai pot fi aduşi pentru sacrificare la intrările în oraş – precizează grupul pentru comunicare strategică. Acesta menţionează şi faptul că vânzătorul se poate deplasa la domiciliul clientului, însă, pe lângă declaraţia pe proprie răspundere şi actul de indentitate, acesta trebuie să aibă asupra sa şi actele de provenienţă a cărnii. Sunt permise şi deplasările la părinţi sau la bunici, pentru a-i aproviziona cu alimente pentru masa de Paşte, însă tot în condiţiile respectării ordonanţelor militare în vigoare. Vizitele de Paşte nu sunt, însă, permise, iar recomandarea autorităţilor este să se evite pe cât posibil contactul direct cu persoanele vârstnice, în condiţiile în care unii purtători ai coronavirus pot fi asimptomatici. În ceea ce priveşte slujbele din Săptămâna Mare şi din Noapte de Înviere, acestea vor fi săvârşite doar de slujotirii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canale TV. De asemenea, se poate ieşi în proximitatea casei, în afara curţii, pentru a primi Lumina de la voluntari cu care Patriarhia Română colaborează în acest an, sau pentru a asculta slujba, însă nu vă puteţi deplasa spre biserică, indiferent cât de aproape este situată de casă şi nu este permisă formarea de grupuri mai mari de trei persoane. În cazul în care locuiţi la bloc, puteţi ieşi din case, de asemenea, pentru a primi Lumina adusă de voluntarii BOR, dar este esenţial să respectaţi regulile de distanţare socială, să nu aglomeraţi casa scării imobilului şi să nu formaţi grupuri mai mari de 3 persoane. Organizarea de petreceri în familie în curtea casei proprii, în Noapte de Învirere sau în Duminica Paştelui este permisă doar dacă participă strict cei care locuiesc în mod normal acolo, fără invitarea altor persoane sau rude. Deplasările la cimitir pentru a aprinde lumânări în Noapte de Înviere nu sunt considerate necesităţi şi nu sunt recomandate.#HUN/eendrefy/denisse
RRA – 12 aprilie