Un cadru medical militar de la Cluj, detaşat pentru a-i sprijini pe medicii de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus şi prezintă simptome uşoare de boală. Conducerea spitalului spune că nu se cunoaşte sursa exactă a infectării, dar în niciun caz nu ar fi vorba despre neglijenţă, de lipsa echipamentelor sau absenţa instructajului, ci doar de un incident aproape inevitabil. Despre situaţia la zi din judeţul Suceava, transmite corespondenta noastră Mihaela Buculei:
Reporter: Mihaela Buculei – Situaţia statistică actualizată pentru judeţul Suceava – conform informaţiilor oferite de Centrul Judeţean pentru Conducerea şi Coordonarea intervenţiei arată că numărul celor aflaţi în izolare la domiciliu este de 2.782 de persoane, iar a celor aflate în carantină este de 1.133. Judeţul Suceava figurează cu un total de 1.661 de cazuri de COVID-19 confirmate, cu 47 mai multe cazuri faţă de ziua de ieri, iar numărul sucevenilor a căror moarte a fost provocată de coronavirus a ajuns la 72. Au fost externate din spital 365 de persoane, care prezentau forme uşoare de îmbolnăvire şi se pot trata la domiciliu, iar 70 de persoane au fost declarate vindecate./eendrefy/sdm2
RRA – 12 aprilie