Liderii ALDE, PSD, UDMR şi PRO România au semnat o scrisoare comună în care îi propun premierului organizarea unui cadru de întâlniri de lucru periodice ale Guvernului cu partidele parlamentare, dedicate măsurilor pe care Executivul le are în vedere în această perioadă de criză. În document, Călin Popescu-Tăriceanu, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Victor Ponta şi liderul Grupului Minorităţilor Naţionale, din Parlament, Varujan Pambuccian, se arată preocupaţi de ceea ce numesc lipsă de transparenţă decizională şi evitarea abordării unor probleme de către Guvern, precum şi de efectele pe care instituirea stării de urgenţă le crează prin îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Cei 5 lideri politici mai afirmă că scopul stării de urgenţă este sporirea eficienţei actului administrativ, nu ştirbirea calităţii democraţiei./eendrefy/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie