Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și fals intelectual în cazul a doi medici de la Spitalul Gerota care au mințit în ancheta epidemiologică. Procurorii susțin că în luna martie, în timp ce se efectua o anchetă la spitalul Dimitrie Gerota, s-a descoperit faptul că un medic epidemiolog a omis să ateste că un coleg medic gastroenterolog de la același spital a intrat în contact cu o persoană depistată cu coronavirus. La rândul lui, medicul gastroenterolog, deși cunoștea că a avut contact cu o persoană infectată, a continuat să își desfășoare activitatea în mai multe unități medicale din capitală, nerespectând astfel măsurile de prevenire și de combatere a răspândirii infecției, transmite reporterul RRA Diana Surdu.)/mnecula/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie