Document privind modul de ridicare treptată a restricţiilor de către statele membre ale Uniunii Europene

Comisia Europeană îndeamnă statele membre ale UE să se coordoneze în cadrul planurilor de a relaxa restricţiile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. Un document intern obţinut de BBC stabileşte indicaţii clare pentru statele care intenţionează să renunţe treptat la măsurile de carantină. Documentul trimis de la Bruxelles guvernelor europene recomandă ca restricţiile să fie ridicate treptat, afacerile, magazinele şi şcolile urmând să fie primele deschise, însă cu menţinerea strictă a regulilor de distanţare socială. Restaurantele, barurile şi cafenelele ar urma să fie următoarele care îşi vor relua funcţionarea, însă cu limitarea orarului de funcţionare şi a numărului de persoane care vor avea acces în interiorul acestora. În document se precizează însă că până şi aceste măsuri vor contribui la apariţia unor noi cazuri de infectare cu coronavirus. Acest document a fost redactat în condiţiile în care mai multe state membre ale UE, între care Austria, Italia şi Danemarca au început să ridice unele restricţii. Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că acest lucru înseamnă un pas înainte: „Sunt pe deplin conştinent că situaţia nu mai este ceea era odată, că viaţa noastră nu mai este cea pe care o ştiam şi preţuiam, dar este o nouă formă de normalitate. Dar astăzi am făcut cel puţin un prim pas spre redeschidere. Abordarea noastră în lunile următoare va fi foarte clară: atâta libertate cât este posibil, atâtea restricţii câte sunt necesare„./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 aprilie