A fost lansat site-ul în limba engleză al FIDESZ, care va oferi, în mod regulat, informaţii credibile despre deciziile actuale adoptate de cel mai mare partid de guvernământ în Ungaria, a anunţat miercuri, vicepreşedintele FIDESZ, Katalin Novák. Site-ul poate fi accesat prin linkul www.fidesz.hu/int. Scopul site-ului este anihilarea fabricării în masă a ştirilor false, a precizat vicepreşedintele FIDESZ, care a adăugat: FIDESZ este cel mai reuşit partid al Europei şi al Partidului Popular European; din 2010 depune eforturi pentru ca prin consolidarea situaţiei cetăţenilor şi a familiilor ungare, Ungaria să devină o ţară tot mai performantă de la an la an. Datorită acţiunilor întreprinse, faţă de Ungaria se manifestă un interes mare şi la nivel internaţional, însă de multe ori sunt criticate deciziile adoptate, deoarece chestiunile legate de FIDESZ „sunt prezentate de mass-media în mod unilateral, pe baza unor informaţii false”, a subliniat Katalin Novák. „De aceea, scopul site-ului este anihilarea fabricării în masă a informaţiilor false. Din acest considerent, vor fi prezentate lunar chestiunile actuale din viaţa politică ungară şi a FIDESZ, precum şi evenimentele care provoacă un mare interes şi la nivel internaţional”, a mai precizat Novák. Vicepreşedintele FIDESZ a atras atenţia asupra faptului că pretutindeni în lume toate guvernele încearcă să adopte poziţii tot mai eficiente împotriva epidemiei de coronavirus, de aceea acum nu este timpul conflictelor politice./rganciu/ilapadat
(MTI – 15 aprilie)