Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au aprobat astăzi decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis privind prelungirea stării de urgenţă. Au fost 21 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 5 abţineri – notează reporterul nostru, Cătălin Purcaru. Votul final al plenului reunit al Parlamentului urmează să fie dat mâine, online. Parlamentarii solicită însă ca guvernul să ţină cont pe viitor de poziţia legislativului atunci când ia măsuri privind restrângerea unor drepturi sau libertăţi. O serie de propuneri în acest sens au fost discutate şi aprobate astăzi, în Comisia juridică./avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie