Scuzele prezentate Italiei de Comisia Europeană reprezintă o necesară mărturisire a adevărului (Luigi Di Maio)

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut scuze Italiei pentru că Uniunea Europeană „nu i-a fost alături la timp”, când avea nevoie de ajutor, la începutul epidemiei de coronavirus. Ursula von der Leyen, vorbind despre măsurile de stopare a epidemiei de coronavirus în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, a declarat: „Da, este adevărat că nimeni nu a fost cu adevărat pregătit pentru asta. Este, de asemenea, adevărat că prea mulţi nu au fost la timp alături de Italia, când aceasta a avut nevoie încă de la început de o mână de ajutor. Şi da, pentru acest lucru, este drept ca Europa, ca întreg, să ceară din suflet iertare”. „Dar spunând ‘îmi pare rău’ contează numai dacă atrage după sine o schimbare de comportament. Adevărul este că nu a durat prea mult până când toată lumea a realizat că trebuie să ne protejăm unii pe alţii pentru a ne proteja pe noi înşine. Adevărul este şi acela că, la nivel mondial, Europa a devenit inima vie a solidarităţii. Adevărata Europă este cea care sprijină şi este alături de fiecare atunci când e nevoie de ea”, a adăugat Ursula von der Leyen. Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, a răspuns joi pe Facebook declaraţiilor preşedintelui Comisiei Europene, afirmând: „Ursula von der Leyen a cerut iertare astăzi Italiei, recunoscând că, la începutul pandemiei, multe ţări au fost absente când era nevoie de ajutorul lor. Cuvintele ei sunt o necesară mărturisire a adevărului, ceea ce este benefic Europei şi comunităţii noastre. Uniunea Europeană are acum curajul să apere şi să protejeze cetăţenii ei. Avem nevoie de o Europă mult mai protectoare… Apărând Italia, apărăm integritatea UE”./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 16 aprilie)