Șeful operațiunilor companiei Amazon în Uniunea Europeană a demisionat, din cauza crizei coranavirusului

Vicepreședintele companiei Amazon pe segmentul Uniunii Europene, Roy Perticucci, a demisionat, a confirmat miercuri compania. Potrivit profilului său de pe LinkedIn, dl Perticucci s-a alăturat Amazon în 2013, iar plecarea sa vine într-un moment în care compania intenționează să își închidă depozitele din Franța până cel puțin la începutul săptămânii viitoare. O instanță franceză a dispus ca Amazon să-și limiteze livrările la mărfuri esențiale pentru a limita riscul unei molipsiri cu coronavirus la cele șase depozite din toată țara, unde lucrează 10.000 de angajaţi permanenți și temporari. Unele sindicate au solicitat oprirea completă a activităților Amazon în Franța sau cel puțin o reducere a lor, după ce s-au declarat îngrijorate cu privire la standardele de sănătate din depozitele companiei. Pandemia de coronavirus, care i-a forţat pe oameni să rămână în casele lor, a sporit cererea de comenzi online./opopescu/dsirbu

REUTERS – 16 aprilie