Foto: AGERPRES

Sunt 475 de mii de întreprinderi mici și mijlocii înregistrate în România iar impactul actualei crize asupra lor este încă greu de estimat. Deocamdată se știe că la nivelul întregii economii erau astăzi peste 900.000 de contracte de muncă suspendate și aproape 233.000 în cetate. Aproximativ 74.000 de lucrători independenți, de exemplu PFA sau întreprinderi individuale, s-au înscris pentru a obține sprijin financiar. Firmele au fost nevoite să se adapteze pentru a supraviețui, fie că s-au mutat în mediul online, fie că au făcut schimbări de organizare: personal sau chiar domeniu. În această perioadă a crescut cererea de livrări la domiciliu din partea populației, astfel că sunt mai multe comenzi mici – a aflat Constanța Comănici de la un mic fabricant de produse de cofetărie și patiserie.
Reporter: Vânzările de cozonaci și pască sunt la un click distanță. Alina Stroe livrează de nouă ani produsele sale exclusiv online, prin urmare, măsurile impuse de pandemie nu au schimbat prea mult relația sa cu clienții. Ea spune însă că a pierdut un segment important de pe piață.
Alina Stroe: Au scăzut vânzările pe corporate, firme, am rămas cu comenzile pe persoane fizice. Normal că sunt mai mici, mai puţine, la mai multe adrese împărţite şi o gestiune mai greu de administrat.
Reporter: În laboratorul său au fost mereu respectate măsurile stricte de igienă, însă acum toată lumea poartă mască. În timpul stării de urgenţă, ea le-a permis angajaţilor care locuiesc departe să stea acasă şi a făcut chiar şi angajări. Antreprenoarea spune că în momentul de faţă autorităţile o pot sprijini doar dacă plătesc la timp şomajul tehnic.
Alina Stroe: Dacă ei nu fac asta la timp, noi suntem nevoiţi să scoatem bani şi să ne plătim angajaţii care stau acasă și nu au cu ce să trăiască de pe o zi pe alta./rpatulea/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 aprilie)