Organizaţia de caritate a actorului american Sean Penn s-a alăturat eforturilor primăriei oraşului Los Angeles pentru a oferi testări gratuite pentru coronavirus, precum şi pentru a instrui voluntari pentru centrele de testare rapidă, eliberând astfel povara de pe umerii serviciilor de pompieri. Sean Penn şi organizaţia sa, Community Organized Relief Effort (CORE), au fost implicaţi în operaţiunile de asistenţă umanitară declanşate după cutremurul din Haiti şi după uraganele care au atins coastele SUA. Infrastructura deja existentă a făcut posibilă intervenţia rapidă a echipelor organizaţiei, a declarat pentru CNN Sean Penn. „Noi aveam infrastructura şi, când am intrat în joc, ne-am alăturat răspunsului funcţional şi eficient al conducerii Los Angelesului”, a subliniat actorul, elogiind modul în care au gestionat răspunsul la epidemia de coronavirus primarul oraşului Los Angeles, Eric Garcetti şi guvernatorul statului California, Gavin Newsom. „Testarea este esenţială şi este o componentă complementară la eforturile eroilor din spitale, dar chiar trebuie să avem linii directoare clare şi o strategie naţională pentru toate astea”, a mai spus Sean Penn, explicând că guvernul federal este cheia organizării şi distribuirii echipamentelor adecvate şi necesare gestionării epidemiei de coronavirus./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 17 aprilie)