Starea de urgență a dus la dispariția cerșetorilor

Starea de urgență a dus la dispariția cerșetorilor din mai multe zone. În municipiul Zalău, spre exemplu, aceștia au dispărut aproape în totalitate de pe străzi, iar în parcările centrelor comerciale nu mai pot sta, având în vedere prezența echipelor de polițisti și de jandarmi.

Rămâne însă deschisă problema persoanelor fără adăpost, a celor care locuiesc în stradă. Despre aceste persoane nu vorbește nimeni, iar cele mai multe nu mai apar pe străzi și se descurcă așa cum pot. Adrian Lungu transmite.

Reporter: De aproape o lună numărul celor care apelează la mila publică pe raza municipiului Zalău a scăzut vizibil. Aproape niciun cerșetor nu mai este văzut pe străzile orașului. desigur, există și excepții, dar sunt puține – spun polițiștii locali. Autoritățile cred că eliminarea cerșetoriei a venit o dată cu impunerea stării de urgență, în care trecătorii sunt extrem de puțin, iar atât pe străzi, cât și în parcările supermarketurilor au fost intensificate acțiunile de patrulare și control.

Polițiștii locali spun că persoanele care apelau la mila publică au plecat în localitățile de origine nu doar de teama îmbolnăvirii, ci și pentru că nu mai are cine să le ofere bani sau alte bunuri, parcurile și zonele din apropierea instituțiilor și stațiilor de autobuz fiind aproape goale.

Nu a fost rezolvată însă problema persoanelor fără adăpost care depind în continuare de ceilalți. Există însă și primării și voluntari care s-au imobilizat, intervenind săptămânal pentru a le oferi acestor oameni pachete cu alimente./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 aprilie