În mesajul său de Paște, premierul Ludovic Orban și-a exprimat speranța că simbolurile pascale, al iubirii și spiritului de sacrificiu, să ne dea forța să renaștem împreună. El a făcut din nou apel la populație să stea acasă și să respecte măsurile impuse de autorități.
Ludovic Orban: Suntem obligaţi ca toate eforturile pe care le-am făcut până astăzi, toate privațiunile la care ne-am supus să fie susținute în continuare, pentru ca ele să dea rezultate și pentru ca să reușim împreună să depășim cât mai repede această încercare, determinată de o epidemie care creează extrem de multe pericole pentru fiecare dintre noi. Petreceți Paștele și folosiți această sărbătoare într-o reflecție profundă la ceea ce se va întâmpla după ce vom scăpa de această epidemie. Am încredere că vom ieși împreună din aceste Sfinte Sărbători mai buni, mai umani, mai empatici, mai apropiați de semenii noștri, mai dispuşi la acte de generozitate și mai atenți la problemele pe care le au semenii noștri./cpodea/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 aprilie