Pandemia cu noul coronavirus a provocat peste 163.000 de decese în întreaga lume și mai mult de două milioane de cazuri de infectare, arată cel mai recent bilanț realizat de Universitatea americană Johns Hopkins. Europa a depășit 100.000 de morți.
Reporter: Luminița Apostol – Cu mai mult de 100.000 de morți de la începutul pandemiei, continentul european are două treimi din numărul deceselor la nivel mondial și este cel mai afectat. După Statele Unite, care au cele mai multe decese, peste 39.000, și cele mai multe cazuri de infectare, peste 700.000, urmează țările europene: Italia, cu peste 23.000 de decese, Spania cu peste 20.000, Franța, care a ajuns la aproape 20.000 de morți și Marea Britanie cu peste 16.000 de morți.
Statisticile realizate de Universitatea Johns Hopkins arată că sunt și aproape 610.000 de persoane care s-au însănătoșit în întreaga lume. Statul New York, epicentrul epidemiei în Statele Unite, a intrat pe o curbă descendentă a crizei, după cum a anunțat astăzi guvernatorul Andrew Cuomo. Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Ángel Gurría, a declarat la BBC că pandemia de coronavirus are consecințe economice foarte dure și că fiecare dintre noi va trebui să plătească prețul combaterii crizei./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 aprilie