Politicile naționale trebuie elaborate de decidenții politici din România împreună cu partenerii sociali naționali recunoscuți – sindicate și organizații ale angajatorilor – nu cu grupuri de lobby ale capitalului internațional
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), o denumire frumoasă care aparent transmite ideea de binefacere pentru România, este o organizație care apare din ce în ce mai frecvent ca invitat privilegiat la consultările Guvernului privind politicile publice, sau în diverse grupuri de lucru la nivel guvernamental, indiferent de coloratura politică a guvernului.
Coaliția pentru Dezvoltarea României nu este însă altceva decât un grup de lobby care reprezintă interesele de afaceri ale investitorilor străini în România și camerele de comerț bilaterale. Este o organizație unică pe plan internațional, în care ambasadele sunt membri asociați alături de investitorii străini, dar care promovează interesele companiilor din țările lor.
Sub această denumire nobilă pentru interesul național – Coaliția pentru Dezvoltarea României – se ascund de fapt interesele membrilor pentru promovarea propriilor afaceri, pentru menținerea condițiilor favorabile în vederea conservării sau maximizării profiturilor și drepturile companiilor lor.
Presiunile pe care această organizație le face asupra guvernelor României sunt în interesul propriu, niciodată în interesul național.
Avem exemplul cunoscut al modificării legislației muncii în anul 2011, la presiunea actualilor membri ai CDR, modificare ce a distrus negocierea colectivă în România și a restricționat dreptul lucrătorilor români, inclusiv dreptul de a-și reprezenta colectiv și democratic interesele, cu toate consecințele sociale din ultimii zece ani: menținerea salariilor mici și o economie subdezvoltată cu singurul avantaj al forței de muncă ieftine și ușor de exploatat.
Nu am văzut de-a lungul vremii nicio intervenție a acestei organizații când s-a cerut să se muncească în România peste 12 ore (caz Nokia), nu am văzut luari de poziție când companii străine încălcau legislația națională și tăiau ilegal păduri, nu am văzut luări de poziție când companii exploatează cetățenii români la munci agricole în străinătate (în spațiul european) fără asigurarea securității și sănătății în muncă în condiții de muncă precum sclavii de pe plantații, nu am văzut să ia atitudine în lipsa unor acțiuni minimale de responsabilitate socială a companiilor străine față de lucrătorii din România, a exploatării acestora în forme în care nu au reușit să realizeze în propriile lor țări de origine. Nu am văzut nici acțiuni concrete de sprijinire a autorităților publice pentru combaterea evaziunii fiscale, a externalizării profiturilor prin prețuri de transfer și diverse subterfugii de sustragere de la plata impozitelor, mai ales că acest demers ar fi legat și de lupta impotriva corupției. Și mai ales este tăcere în situații în care apar nume mari din businessul din țările lor, care sunt acuzate că au dat o mită considerabilă pentru a avea acces privilegiat la contracte importante.
In schimb, această organizație a luat și ia poziție când este vorba de atacarea legislației care ar putea diminua profitul companiilor străine, chiar dacă se încalcă obligațiile de responsabilitate socială a acestora, chiar dacă se prejudiciază veniturile statului român, deci a micșorării veniturilor bugetare și a posibilităților de acțiune în interesul național. Să nu ne iluzionăm: maximizarea oportunităților de profit și de afaceri, în condiții prielnice, în țara în care operează, nu este deloc același lucru cu dezvoltarea acelei țări.
Substitutirea dialogului social tri-partit sau bi-partit unei acțiuni de lobby pentru interesul creșterii profitului unui grup este contrară politicii europene care se bazează pe dialogul social instituționalizat – unul dintre pilonii de bază ai construcției europene.
Succesul în afaceri al unor companii și menținerea condițiilor favorabile pentru acestea într-o anumită țară, nu este echivalent cu dezvoltarea țării unde operează.
Din acest motiv, politicile publice trebuie fundamentate pe baza dialogului și consultării reale cu partenerii sociali la nivel național. Structurile naționale care reprezintă lucrătorii și capitalul – sindicatele și organizațiile angajatorilor (patronate) sunt, conform legislației privind dialogul social și conform reglementărilor europene și acordurilor internaționale la care România este parte, singurii partenerii instituționali de dialog social legitimi și recunoscuți ai guvernului.
Făcând un exercițiu simplu de imaginație, cum ar fi ca în Germania, camerele de comerț franceză, americană și un grup de investitori străini să se auto-intituleze “Coaliția pentru Dezvoltarea Germaniei” și să solicite acces privilegiat la consultările cu guvernul german?
Niciuna dintre țările reprezentate de aceste camere de comerț membre ale CDR (Franța, Germania, SUA) nu au un asemenea sistem! De ce îl acceptă guvernele României?
Desigur că, în măsura în care companiile străine și capitalul internațional desfășoară afaceri pe teritoriul României, acestea se pot alătura structurilor asociative ale angajatorilor, în cadrul organizațiilor patronale recunoscute legal în România și să contribuie astfel în mod real la construcția unui cadru legislativ coerent, suplimentat de convenții colective negociate la nivel superior (sector și național), care să ducă la dezvoltarea țării în beneficiul tuturor, și nu doar al “investitorilor”.
Nu este vorba despre naționalism sau politici naționaliste, însă trebuie stopat acest dezmăț sub scutul democrației originale, venită prin intermediul ambasadelor.
În concluzie, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” cere guvernului realizarea unui dialog social real și transparent, numai prin instituțiile create democratic în acest sens, și care să dezbată măsuri pentru dezvoltarea țării în interesul cetățenilor proprii, și nu măsuri care să creeze condițiile unei noi forme de sclavagism, prin destructurarea drepturilor lucrătorilor.
Bogdan Iuliu Hossu
Președinte CNS “Cartel ALFA”
