Joi, 23 aprilie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Edmond Deda, compozitor, vocalist, muzicolog, textier, publicist, pianist, profesor și dirijor român.
Edmond Deda s-a născut la 23 aprilie 1920, la București.
În perioada 1932-1938, a studiat la Conservatorul Alberto della Pergola (București), cu Madeleine Cocorăscu şi Mircea Brucăr (pian), Emil Cobilovici (armonie, contrapunct), Renzo della Pergolla (teorie-solfegiu), Eugen José Singer (armonie, orchestraţie), Eduard Lindenberg (dirijat orchestră), apoi, în anii 1938 – 1939, a studiat pianul la The Billy Mayerl School for Modern Syncopation din Londra – cu Billy Mayerl şi Carol Gibbons (pian-jazz, canto muzică uşoară) şi Bebe Daniels (canto jazz). În aceeaşi perioadă a studiat, timp de doi ani, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, însă marea sa vocaţie va rămâne muzica.
Anul 1937 marchează debutul compozitorului Edmond Deda, piesa sa „Rodica” fiind interpretată de Gică Petrescu, în cadrul unui spectacol susținut la cazinoul din Sinaia.
Următoarea piesă pe care a compus-o, s-a cântat mult în limba franceză, sub titlul „Quand la pluie tombe”.
În perioada 1942-1944, a fost profesor de jazz – canto şi pian – la Conservatorul „Lira” din Brăila, iar apoi conduce, din anul 1945, Conservatorul de muzică uşoară şi jazz din România (instituţie pe care o înfiinţase în anul 1941), până în 1948.
În anul 1945 a înfiinţat trupa care-i purta numele, cu activitate desfăşurată până în 1981 și cu numeroase turnee realizate peste hotare.
Între anii 1960-1966, a fost dirijor de orchestră la Teatrul de revistă „Constantin Tănase din Bucureşti”, în anii 1961-1962 şi 1966-1969, a fost profesor de canto la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti
A fost pianist (1954-1958) şi dirijor şi director muzical la Teatrul „Ion Vasilescu” din Bucureşti (1968-1972), iar între anii 1972-1980, a fost profesor şi şef al catedrei de pian şi canto la Şcoala Populară de Artă din Braşov.
Începând cu anul 1965, a fost membru al Uniunii Compozitorilor din R. S. R.
Edmond Deda a fost pasionat de spectacolele scenice, scriind 43 de asemenea partituri, printre acestea aflându-se „De la Bach la Tom Jones, ”Mini jazz cu maxi haz”, musicalul „Jocul de-a vacanța”, „Corina”, care a fost înregistrat și pe disc Electrecord, în spectacole puse în scenă la Teatrul Barașeum (1942-1944), Sala Dalles (1951-1955), Teatrul Constantin Tănase (1956-1967), Teatrul Ion Vasilescu (1969-1972) și Teatrul Evreiesc de Stat.
A scris nenumărate şi remarcabile compoziții de muzică ușoară, printe melodii aflându-se „Mă mai gândesc la dumneata” – interpretată și de Margareta Pâslaru, „Of, inimioară” – Luminița Dobrescu și Ștefan Banică, „Inimă nu fi de piatră” – Corina Chiriac, „N-am nicio vină” – Margareta Pâslaru, „Ce te uiți așa la mine” – Ștefan Banică, „Nu te intrista, iubesc pe altcineva” – Margareta Pâslaru, „Bun venit rază de soare” – Angela Similea, „Asta-i tot ce-a mai rămas„ – Margareta Pâslaru, „Îndrăgostiții n-au nevoie de cuvinte” – Doina Spătaru, „Știu adevărul” – Dan Spătaru sau „Suflet de copil” – Anda Călugareanu.
A compus şi muzică corală: „Patria (1979), pentru voci egale, „Azi la noi) (1979), pentru voci egale, versuri de Aristide Mircea, „Măr de aur” (1979), pentru voci egale, versuri de Victor Eftimiu, „Vom fi şi vom dura” (1979), pentru voci egale.
A creat coloana sonoră pentru filmele „Caravana prieteniei” (1958), regia Hans Müller (coproducție), „Nu vreau să mă însor” (1962), regia Manole Marcus, „Mini-Tehnicus” (1970), regia Elisabeta Bostan şi „Agentul straniu” (1975), regia Savel Știopul.
În cadrul stagiunilor muzicale de la Sala Dalles evolua și ca pianist și solist vocal, el fiind şi cel care a alcătuit un duo pianistic cu Sile Dinicu, cu un succes remarcabil.
A evoluat ca pianist sub bagheta lui Cornel Popescu, urcând pe scenă în peste 3000 de concerte-spectacol la Teatrele „Constantin Tănase” și „Ion Vasilescu”.
Ca profesor la Școala Populară de Artă din București, a format generații de soliști ai muzicii ușoare, care au evoluat scenic și pe baza melodiilor și orchestrațiilor sale, cum au fost Trio Grigoriu, Trio Armonia, Simona Cassian, Aida Moga, Mara Ianoli, Alin Noreanu, Willy Donea.
Ca muzicolog, a scris două dicționare muzicale, „Întâlnire cu jazzul”, în anul 1945 şi „Parada muzicii ușoare românești”, în anul 1968
Este, de asemenea, autorul volumului „Euterpe în vacanță”, apărut la București, la Editura Sport-Turism, în anul 1980 şi a scris, în perioada 1992-1994, mai multe cicluri de articole, „Călătorie la izvoarele jazzului”, în publicaţia „Spectacolul muzicii”, „Reflecții despre reflectări”, în „Spectacolul muzicii” şi „Remember jazz”, în revista „Actualitatea muzicală”.
În emisiunile Radiodifuziunii române a fost o prezență constantă, în dubla ipostază de cronicar și interpret. A realizat numeroase înregistrări radiofonice şi pe discuri („Edmond Deda – Electrecord – 1969, „Corina” – Electrecord – 1981 şi „O noapte de vis/Fratele meu Charles” – Electrecord – 1988) şi a condus cursuri de perfecţionare a tinerilor solişti de muzică uşoară.
A realizat turnee de documentare artistică ca dirijor, pianist şi interpret în Iugoslavia, R. F. Germania, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, R. D. Germană, URSS, Israel, Austria, Elveţia.
A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale (Split, 1972) ale unor concursuri de muzică uşoară.
A fost distins cu cinci premii la Festivalul internaţional de muzică „Cerbul de Aur” – între care premiul I (1969) şi premiul I şi II (1971) – , cu două premii la Festivalul internaţional de muzică de la Mamaia – între care premiul III (1969), a primit mențiuni la Festivalurile internaţionale de muzică de la Split – Iugoslavia (1971) și Sopot – Ungaria şi a fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1992).
Edmond Deda a murit la 29 septembrie 2006, la București, la vârsta de 86 de ani, fiind înhumat la la Cimitirul Evreiesc din Șos. Giurgiului din București.
