Şeful agenţiei americane care coordonează dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului a fost demis

Şeful agenţiei americane care coordonează dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului a declarat că a fost înlăturat din funcţie, marţi, pentru că s-a opus folosirii a două medicamente promovate de preşedintele Trump drept remedii ale COVID-19. Dr Rick Bright a spus că demiterea sa în mijlocul pandemiei reprezintă un risc pentru viaţa cetăţenilor americani. Preşedintele Trump a promovat în mod repetat hidroxiclorochina ca potenţial tratament pentru coronavirus, afirmând la un moment dat că ar putea să o ia chiar şi el. Cu toate acestea, experţii în domeniu au fost mult mai precauţi şi dr Bright a spus că a fost demis din funcţie după ce a cerut verificarea riguroasă a unui medicament despre care el crede chiar că s-ar putea dovedi periculos în tratamentul pacienţilor suferind de COVID-19. Întrebat despre transferul principalului medic specialist în vaccinuri la un alt departament federal, preşedintele american a afirmat că nu a auzit niciodată de dr Bright./opopescu/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 aprilie