Premierul Bulgariei: „Doar o Europă unită poate ieşi din criză”

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, care a participat la videoconferinţa Consiliului European privind acţiunile întreprinse pentru gestionarea pandemiei, a declarat că doar o Europă unită poate ieşi din criza coronavirusului. „Criza a venit asimetric, însă împreună o putem depăşi, deoarece toate economiile noastre sunt conectate şi nu numai acestea, ci şi turismul, agricultura, aviaţia, ingineria mecanică, educaţia. Dorim să insuflăm optimism, să le transmitem oamenilor încredere că acest coşmar se va sfârşi şi, într-o zi, nu va mai fi decât o amintire urâtă. Prin noua foaie de parcurs privind redresarea spre o Europă mai durabilă, mai stabilă şi mai corectă, dorim să inspirăm optimism”. Prim-ministrul bulgar a precizat că pe data de 6 mai cadrul financiar va fi renegociat şi se va discuta despre un nou fond pentru ieşirea din criză. „Comisia Europeană şi-a luat angajamentul de a-l pregăti şi de a-l coordona împreună cu noi. Şi după cum spunea şi cancelarul Angela Merkel, dacă se reuşeşte într-un timp atât de scurt, pe 6 mai urmează să ne prezinte noua propunere”, a subliniat şeful executivului de la Sofia./ddaniela/asalar

(www.bnr.bg – 24 aprilie)