Sâmbătă, 25 aprilie, actorul american de teatru, film şi televiziune, regizorul, scenaristul şi producătorul Al Pacino, împlineşte 80 de ani. Este unul dintre cei mai mari actori din istoria cinematografiei, un adevărat „colos” în domeniu, datorită profesionalismului excepţional şi talentului său incredibil.
Alfredo James „Al” Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940, în sudul cartierului Bronx, din New York, într-o familie cu origini italiene, tatăl său, Salvatore Pacino, fiind născut în orașul italian Corleone, din provincia Palermo, Sicilia, iar mama sa, Rose Gerard, era fiica un nativ italian și a unei newyork-eze de origine italiană. La vârsta de doi ani, părinții săi au divorțat – Al s-a mutat cu mama sa în casa bunicilor, unde și-a petrecut restul copilăriei -, în acei ani, trăiţi într-un carier sărac, în apropiere de Bronx, adorând să repete scene şi să imite voci din filme.
Au urmat orele de la școală, care nu îi erau pe plac, găsindu-şi refugiu, în schimb, în piesele de teatru ale instituţiei de învăţământ. Apare astfel, în anul 1954, pe scena Teatrului Elsmene, în piesa „Pescăruşul” de Cehov, ocazie care i-a întărit hotărârea de a urma şi studii în domeniu, însă după o perioadă va renunţa la ele. Au urmat ani nu tocmai reuşiţi pentru tânărul Ap Pacino, perioada sa nefastă culminând, în anul 1961, cu arestarea sa, în Rhode Island, pentru deţinerea unei arme de calibru 38.
Al Pacino va aborda arta actoriei, găsind roluri mici în producții de teatru, însă activitatea sa nu îi aduicea prea mulți bani, mult timp zbătându-se în sărăcie.
Anul 1966, avea să marcheze o cotitură în viaţa viitorului star, fiind acceptat de renumitul Studio Actor’s, unde va studia sub îndrumarea profesorului Lee Strasberg, pentru ca în stagiunea 1967-1968, să joace, pe Broadway, în piesa „The Indian Wants the Bronx”, care i-a adus titlul de cel mai bun actor al sezonului şi un premiu Obie.
În anul 1969, debutează în film, în rolul Tony din „Me, Natalie”/”Eu, Natalie”, regia Fred Coe, iar în 1971 joacă în pelicula „Panic in Needle Park”/”Panică în Needle Park”, regia Jerry Schatzberg, în rolul unui drogat pe nume Bobby.
În anul 1972, impresionează în rolul lui Michael Corleone din „The Godfather”/”Nașul”, regia Francis Ford Coppola, iar pentru a da viaţă personajului a fost preferat unor somităţi în materie, precum Robert Redford, Warren Beatty, Jack Nicholson, Ryan O’Neal sau Robert De Niro.
Este momentul în care Al Pacino obţine o recunoaştere internaţională impresionantă, şi în care decide că va refuza roluri comerciale pentru care ar fi obţinut onorarii uriaşe, preferând apariţiile în filme care să pună accent pe calităţile sale de excepţie.
În anul 1973 joacă rolul fostului ofiţer de poliţie Frank Serpico, în producţia „Serpico”, regia Sidney Lumet, în 1974 joacă în partea a II-a de la „The Godfather”/”Naşul”, regia Francis Ford Coppola, iar în 1975 în rolul infractorului Sonny Wortzik în „Dog Day Afternoon”/”După-amiază de câine”, regia Sidney Lumet.
În anul 1977 va juca în „Bobby Deerfield”, regia Sydney Pollack, iar doi ani mai târziu este distribuit în „And Justice for All”/”Dreptate pentru toți”, regia Norman Jewison, în care a jucat rolul Arthur Kirkland.
În anul 1980 joacă în „Cruising”/” Încrucișarea”, rolul Steve Burns, regia William Friedkin, apoi în „Author! Author!”, rolul Ivan Travalian, regia Arthur Hiller – în 1982, „Scarface”, rolul Antonio Montana, regia Brian De Palma – 1983 şi „Revolution”/„Revoluția”, rolul Tom Dobb, regia Hugh Hudson – 1985.
În anul 1989 a jucat rolul unui poliţist alcoolic, detectivul Frank Keller, în producţia „Sea of Love”/”Când dragostea ucide”, regia Harold Becker, iar în 1990, în „The Godfather: Part III”, în primul său rol de comedie, în „Dick Tracy”, rolul Caprice, regia Warren Beatty şi în „Frankie and Johnny”/”Frankie și Johnny”, rolul Johnny, regia Garry Marshall.
În 1992 este distribuit în „Glengarry Glen Ross”/”Totul sau nimic”, rolul Ricky Roma, regia James Foley, iar în acelaşi an joacă admirabil rolul Frank Slade în „Scent of a Woman”/”Parfum de femeie”, regia Martin Brest, povestea unui student care se angajează ca îngrijitor al unui fost ofițer în Armata Americană, acum orb și foarte irascibil (Frank Slade).
Urmează rolul Carlito Brigante în „Carlito’s Way”/”Carlito”, regia Brian De Palma – 1993, „Heat”/”Obsesia”, rolul Vincent Hanna, regia Michael Mann – 1995, „City Hall”/”Primăria”, rolul John Pappas, regia Harold Becker – 1996, „Looking for Richard”/”În căutarea lui Richard”, film documentar care marchează debutul lui Al Pacino ca regizor – 1996, „Donnie Brasco”, rolul Lefty Ruggiero, regia Mike Newell – 1997 sau „The Devil’s Advocate”/”Pact cu Diavolul”, rolul John Milton, regia Taylor Hackford – în 1997, un thriller bazat pe romanul omonim al lui Andrew Neiderman.
Sunt de menţionat şi o serie de succese teatrale precum „The Merchant of Venice” – 2004 şi „Ocean Thirteen” – 2007, sau apariţiile sale în miniseriile de televiziune, precum cea din „Angels in America” – în 2003.
Rolurile sale în film au continuat cu „The Insider”, personajul Lowell Bergman, regia Michael Mann – în 1999, „Any Given Sunday”/”Duminică, pierzi sau câștigi”, rolul Tony D’Amato, regia Oliver Stone – în 1999, „Chinese Coffee”/”Cafea chinezeasca”, rolul Harry Levine, regizat chiar de Al Pacino – în 2000, „Insomnia”, rolul Will Dormer, regia Christopher Nolan – în 2002, „People I Know”/”Cu cărțile pe masă”, rolul Eli Wurman, regia Daniel Algrant – 2002, „The Recruit”/”Recrutul”, rolul Walter Burke, regia Roger Donaldson – 2003, „Angels in America”/”Îngeri în America”, rolul Roy Cohn, regia Mike Nichols – 2003 şi „The Merchant of Venice”/”Neguțătorul din Veneția”, rolul Shylock, regia Michael Radford – 2004.
Au urmat filmele „Two for the Money”/”Viața ca un pariu” , rolul Walter Abrams, regia D. J. Caruso – 2005, „88 Minutes”/” 88 de minute”, rolul Jack Gramm, regia Jon Avnet – 2006, „Ocean’s 13”/”Acum sunt 13”, rolul Willie Bank, regia Steven Soderbergh – 2007, „Righteous Kill”/”Crime justificate”, rolul detectivului David Fisk, regia Jon Avnet – 2008. „You Don’t Know Jack” – 2010, ”The Son of No One” – 2011, „Stand Up Guys” – 2012, „Manglehorn” şi „The Humbling” – ambele în 2014, „Danny Collins” – 2015, un film despre un cântăreţ rock care a cunoscut faima în anii ’70 şi care deşi ajuns la bătrâneţe nu vrea să renunţe la plăcerile vieţii de star rock. Când impresarul său, interpretat de actorul Christopher Plummer, descoperă că celebrul John Lennon i-a trimis lui Collins o scrisoare în urmă cu 40 de ani, eroul începe o emoţionantă călătorie care îi readuce aproape membrii familiei şi îl face să o ia din nou de la capăt.
În ultimii ani, Al Pacino a fost admirat în producţii cinematografice precum „Misconduct”, un thriller regizat de Shintaro Shimosawa – 2016, „The Pirates of Somalia”/”Piraţii din Somalia”, regia Bryan Buckley – 2017, „Hangman”, regia Johnny Martin – 2017, „Paterno”, regia Barry Levinson – 2018, „Once Upon a Time in Hollywood”, regia Quentin Tarantino – 2019 şi „The Irishman”, regia Martin Scorsese – 2019.
Lista premiilor, distincţiilor şi nominalizărilor care i-au fost atribuite este absolut impresionantă.
A primit, în anul 1993, un Premiu Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul din „Scent Of A Woman”, fiind nominalizat de alte opt ori: în 1973 – Cel mai bun actor în rol secundar – „The Godfather”, 1974 – Cel mai bun actor în rol principal – „Serpico”, 1975 – Cel mai bun actor în rol principal – „The Godfather” – partea a II-a, 1976 – Cel mai bun actor în rol principal – „Dog Day Afternoon”, 1980 – Cel mai bun actor în rol principal – „…And Justice for All”, 1991 – Cel mai bun actor în rol secundar – „Dick Tracy”, 1993 – Cel mai bun actor în rol secundar – „Glengarry Glen Ross” şi 2020 – Cel mai bun actor în rol secundar – „The Irishman”.
A fost recompensat cu cinci premii „Globul de aur”, în 1974 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Serpico”, 1993 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Scent Of A Woman”, 2001 – Premiul Cecil B. DeMille – pentru întreaga activitate, 2004 – Cel mai bun actor într-o miniserie sau film tv – „Angels In America” şi 2011 – Cel mai bun actor într-o miniserie sau film tv – „You Don’t Know Jack”, fiind nominalizat de alte 14 ori: 1973 – Cel mai bun actor într-o dramă – „The Godfather”, 1975 – Cel mai bun actor într-o dramă – „The Godfather” – partea a II-a, 1976 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Dog Day Afternoon”, 1978 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Bobby Deerfield”, 1980 – Cel mai bun actor într-o dramă – „…And Justice for All”, 1983 – Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical – „Author! Author!”, 1984 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Scarface”, 1990 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Sea Of Love”, 1991 – Cel mai bun actor în rol secundar – „Dick Tracy”, 1991 – Cel mai bun actor într-o dramă – „The Godfather” – partea a III-a, 1993 – Cel mai bun actor în rol secundar – „Glengarry Glen Ross”, 2014 – Cel mai bun actor într-o miniserie sau film tv – „Phil Spector”, 2016 – Cel mai bun actor într-o dramă – „Danny Collins”, 2020 – Cel mai bun actor în rol secundar – „The Irishman”.
Este deţinătorul Premiului BAFTA pentru Cel mai bun actor în rol principal, în 1976, pentru „După-amiază de câine” și „Nașul” – partea a II-a, fiind nominalizat de alte patru ori: 1973 – „The Godfather” – Cel mai promiţător debut, 1975 – „Serpico” – Cel mai bun actor în rol principal, 1991 – „ Dick Tracy” – Cel mai bun actor în rol secundar şi 2020 – „The Irishman” – Cel mai bun actor în rol secundar.
Are în palmares Premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune, în 2004, pentru „Angels in America” şi Premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune, în 2010, pentru „You Don’t Know Jack”, fiind nominalizat la aceeaşi categorie, în 2013, pentru rolul din „Phil Spector”.
A primit două Premii Tony, pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-o piesă de teatru, în 1969, pentru „Does a Tiger Wear a Necktie?” şi pentru Cel mai bun actor în rol principal într-o piesă de teatru, în 1977, pentru „The Basic Training of Pavlo Hummel”, fiind noiminalizat la aceeaşi categorie în 2011, pentru rolul din „The Merchant of Venice”.
Alte premii pe care le deţine sunt Screen Actors Guild Awards – în 2004, pentru „Angels in America” şi în 2011, pentru „You Don’t Know Jack”, fiind nominalizat şi în 2014, pentru „Phil Spector”, premiul National Society of Film Critics, premiul Institutului American de Film, National Medal of Arts, Theatre World Award, în 1969, National Board of Review Award for Best Supporting Actor, în 1973, National Board of Review Award for Best Actor, în 1974, un „Leu de Aur”, în 1994, Donostia Award, în 1996, Premiul Sindicatului American al Regizorilor pentru Regie – Documentare, în 1997, pentru „În căutarea lui Richard”, Premiul Cecil B. DeMille, în 2001, Premiul AFI pentru întreaga carieră, în 2007, distincţia Golden Kamera, în 2013 şi Kennedy Center Honors, în 2016.
Al Pacino a fost votat drept cel mai mare actor de film din toate timpurile, într-un sondaj al canalului tv britanic Channel, iar în 2004, a fost votat al doilea în topul celor mai mari actori din toate timpurile, în sondajul realizat de FilmFour.com.
Al Pacino nu a fost căsătorit niciodată, însă a rămas în atenţia opiniei publice cu relații de lungă durată, una dintre cele mai mediatizate fiind cea cu actrița Diane Keaton, iar cea mia îndelungată, cea cu Lucila Polak, în perioada 2008 – 2018.
El este tatăl a trei copii: o fiică, Julie, a cărei mamă e Jan Tarrant, profesoară de actorie, și gemenii Anton și Olivia, cu actrița Beverly D’Angelo.
Mai recent, actorul a avut o relaţie cu actrița israeliană Meital Dohan, cu 36 de ani mai tânără, apoi a început o relaţie cu o altă actriţă, britanica Felicity Dean, cunoscută din „Midsomer Murders”.
Este interesant faptul că Al Pacino nu a acordat interviuri până la vârsta de 39 de ani, evitând pe cât posibil presa, având scris, în acest sens, pe ușa de la intrarea apartamentului alt nume, inclusiv pe cutia poștală.
La începutul anilor ’90, el s-a lăsat de fumat pentru a-și reface vocea, care se deteriorase vizibil pe parcursul anilor.
Artistului nu i-a plăcut niciodată să iasă în evidenţă, mai mult, decorul casei sale nu are nimic din aerul luxos al unui om care a jucat pe Broadway și a obţinut “Oscarul”. Se spune că apartamentul său cu trei camere are o bucătărie și ustensile uzate, un dormitor cu patul mereu nefăcut, o baie unde apa de la toaletă curge mereu cu zgomot și o sufragerie cu mobilă veche, un pian, multe ediții Shakespeare de buzunar și teancuri de scenarii…
