Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Emil Dumitru a inspectat sâmbătă stațiile de irigare din județul Ialomița, unde culturile sunt grav afectate de secetă. Oficialul s-a interesat de problemele existente, dar a vorbit și despre despăgubirile care pot fi acordate de stat pentru pagubele produse de secetă.
Reporter: Ministrul secretar de stat Emil Dumitru a constatat că în ciuda apei existente pe canale, fermierii nu pot uda culturile pentru că stațiile de repompare sunt descompletate și nefuncționale.
Emil Dumitru: Ceea ce ține de stat și de Ministerul Agriculturii și de ANIF, facem efortul să umplem toate canalele care sunt atributul nostru exclusiv. Pe ceea ce se întâmplă la stațiile de repompare, o parte din ele ați văzut că sunt situații litigioase juridice între UAI-urile care s-au dezmembrat, și clar că va trebui să prioritizăm aici unde deja am adus apă, ca stațiile de pompare să poată să fie funcționale.
Reporter: Fermierii care au terenurile pe lângă canalele de irigații și-au făcut propriile sisteme de pompare a apei, dar pot acoperi suprafețe mici.
-: Am 300 de hectare cu grâu, din care salvez 60 pentru că am intrat cu apă pe ele, celelalte 240 sunt calamitate, și 60 și ceva de hectare de orz care, la fel, e dus.
Reporter: La nivelul județului Ialomița au fost depuse până în prezent cereri de despăgubire pentru circa 17.000 de hectare cultivate cu grâu, orz și rapiță, dar suprafețele afectate de secetă în totalitate sunt cu mult mai mari./dstanesc
RRA – 26 aprilie