Moon Chung-in, consilierul special al preşedintelui Coreei de Sud, Moon Jae-in în probleme de securitate naţională şi politică externă, a declarat că liderul regimului nord-coreean Kim Jong-un este în viaţă şi se simte bine – scrie CNN. Săptămâna trecută au apărut mai multe informaţii contradictorii despre starea de sănătate a conducătorului Coreei de Nord. Pentru prima dată, în mod oficial, Coreea de Sud a dezminţit ipoteza că Kim Jong-un ar fi decedat.
„Guvernul nostru are o poziţie clară, în sensul că Kim Jong-un trăieşte şi se simte bine. De la data de 13 aprilie acesta se află în oraşul Vonsan. Până acum nu am sesizat nicio mişcare suspectă” – spunea Moon Chung-in.
Suspiciunile privind agravarea stării de sănătate a dictatorului nord coreean au apărut după ce acesta a lipsit de la cea mai mare sărbătoare a ţării, la data de 15 aprilie, când se celebra ziua de naştere a bunicului său Kim Ir Sen, fondatorul statului comunist. Liderul nord coreean a fost văzut ultima dată la data de 11 aprilie, când a participat la şedinţa biroului politic al ţării. La începutul săptămânii trecute presa din Coreea de Sud şi din Statele Unite a scris că la data de 12 aprilie Kim Jong-un a fost operat, iar CNN, citând un funcţionar american, a transmis că dictatorul este „în mare pericol” după ce a suferit o intervenţie chirurgicală. Un alt oficial american a afirmat că informaţiile privind starea de sănătate a lui Kim Jong-un sunt reale, dar este greu de apreciat cât de gravă este situaţia sa din punct de vedere medical.
Agenţia Reuters a transmis joi că o seamă de experţi medicali şi responsabili guvernamentali au plecat din China la Phenian pentru Kim Jong-un. Săptămânalul japonez Sunak Dendai a scris că potrivit unui membru al echipei care s-a deplasat în Coreea de Nord, Kim Jong-un „este în stare de vegetare”. La începutul lunii Kim s-a prăbuşit, după ce a dus mâna la inimă. Imediat a fost transportat la spital, dar Phenian a trebuit să ceară ajutor din partea Chinei.
Alte ziare, invocând surse din partidul Comunist Chinez, au scris că liderul nord coreean a fost supus unei operaţii minore, dar medicul care l-a operat a comis o eroare pentru că „îi tremura mâna”, ceea ce a dus la agravarea situaţiei pacientului. Pe site-ul sud-coreean Daily NK – care este scris în mare parte de persoane care au fugit din Coreea de Nord – a apărut din surse anonime, informaţia potrivit căreia la data de 12 aprilie Kim Jong-un a fost supus unei operaţii cardiovasculare, iar în prezent este în convalescenţă în staţiunea balneo-climaterică Yangsan, de lângă Phenian.
Luni agenţia de ştiri a Coreei de Nord (KNCA) a scris că Kim Jong-un a transmis un mesaj muncitorilor şi funcţionarilor care lucrează la dezvoltarea zonei turistice de pe litoral. Potrivit ştirii – care nu precizează data la care mesajul ar fi fost trimis – Kim i-a salutat pe cei care lucrează în zona Vonsan – Kalma. Această ştire însă nu a lămurit starea de sănătate a liderului nord coreean. Se pare că scopul ştirii a fost să risipească incertitudinea privind starea de sănătate a lui Kim. Un amănunt interesant este că ştirea susmenţionată sună ca şi cum ar fi o reacţie la informaţia difuzată sâmbătă de portalul 38 North din Washington, potrivit căreia trenul personal al lui Kim Jong-un a fost văzut în oraşul Vonsan care se află în partea estică a ţării. În perioada 21 – 23 aprilie trenul staţiona lângă vila de lux a dictatorului. Desigur, această ştire încă nu dovedeşte prezenţa lui Kim Jong-un în Vonsan, dar această ipoteză este foarte plauzibilă, pentru că gara respectivă nu este folosită decât de familia liderului nord coreean.
Székely Ervin, RADOR