Prevederi ale Ordonanţei Militară nr.10

Noua ordonanță militară care prevede relaxarea restricțiilor de circulație pentru persoanele de peste 65 de ani va fi publicată în această seară în Monitorul Oficial. Ministrul de interne, Marcel Vela, a precizat că vârstnicii se vor putea deplasa în afara locuinței între 7:00 și 11:00 dimineața și între 19:00 și 22:00 seara, pentru aceleași motive ca și până acum:
Marcel Vela: Deplasarea pentru asigurarea de bunuri, care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie sau domestice, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea, însoțirea unui minor sau copil, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței, gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor, cu excluderea oricăror activități fizice, colective, evident, cât și pentru nevoile animalelor de companie, animalelor domestice.
Realizator: Ministrul de interne a mai precizat că în baza noii ordonanță militare angajații Poștei Române vor putea preda corespondența cetățenilor în cutiile poștale, mai puțin documentele judiciare./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 aprilie)