Pandemia de coronavirus rămâne principalul subiect urmărit de presa internațională, cu accent pe cele mai recente evoluții, dar și pe măsurile de relaxare treptată a restricțiilor. Deși la nivel mondial numărul cazurilor de îmbolnăvire se apropie de trei milioane, iar cel al persoanelor decedate trece de 200.000, în Europa mai multe țări anunță o serie de măsuri pentru ridicarea graduală a restricțiilor. Printre acestea, Spania – care anunță cel mai mic număr al deceselor din ultima lună -, dar și Italia sau Franța – care vorbesc despre o aplatizare a curbei îmbolnăvirilor. Publicația grecească Kathimerini centralizează planurile de relaxare preconizate în mai multe state europene. Italia are în vedere o redeschidere în patru etape. „În următoarele patru săptămâni, ziua de luni va fi cea care va da ritmul în care țara se va redeschide după adoptarea măsurilor restrictive. Fabricile de utilaje agricole s-ar putea redeschide de mâine, iar în acelaşi timp s-ar putea relua şi activitățile agricole. Luni, 4 mai, se vor deschide fabricile şi sectorul textilelor și al modei. Lunea următoare, 11 mai, se vor deschide magazinele de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și alte magazine. Iar în cea de-a patra luni, 18 mai, vor urma barurile, restaurantele și frizeriile”. O altă țară grav afectată, Spania, „permite de sâmbătă copiilor sub 14 ani să iasă din casă timp de o oră, în intervalul dintre ora 9 a.m. şi 21 p.m., dar numai pentru a însoți un adult la supermarket sau farmacie, însă nu mai departe de un kilometru distanță de casa lor. Un adult poate însoți până la trei copii, care însă nu se vor putea juca încă la locurile de joacă”, mai scrie Kathimerini. Și în Franța premierul a anunțat că „va prezenta marți un plan detaliat de relaxare a restricțiilor, în contextul în care numeroase țări europene încearcă să găsească o cale de scăpare din măsurile distructive economic impuse pentru a combate virusul”, scrie Financial Times. Planul pe care îl va prezenta premierul francez are șase teme importante: sănătate, educație, muncă, magazine, transport și adunări. Iar în Marea Britanie „se intensifică presiunea asupra premierului Boris Johnson, care revine la muncă luni, la două săptămâni după externarea din spital, să avanseze o strategie de ieșire a Marii Britanii din izolarea” impusă de coronavirus, mai arată Financial Times.
Și „România se pregăteşte de ieşirea din izolare”, scrie Bloomberg, adăugând că „ţara cel mai greu lovită din Europa de Est promite că nu va reveni la economia veche”. „După ce a suferit mai mult decât oricare altă parte din Europa de Est de pe urma COVID-19, ţara planifică impulsionarea producţiei autohtone pentru asigurarea aprovizionării cu alimente, gaze naturale şi echipamente medicale în cazul în care pe viitor vor mai apărea perturbări similare”. Ministrul român al Economiei a arătat că: „Este clar că este nevoie să regândim producţia noastră industrială. Ne vom focaliza asupra sectoarelor care au dat semne promiţătoare chiar înainte de criză: energia, petrochimia şi apărarea”, mai scrie Bloomberg.
Aflat deja în centrul unui scandal în care este acuzat că a ascuns date referitoare la apariția și răspândirea primelor cazuri de coronavirus, Beijingul apare într-un nou episod în care i se impută tentative de manipulare a unor informații, scrie Euractiv, care citează o serie de documente diplomatice consultate de Reuters. „China a încercat să blocheze publicarea unui raport UE conform căruia Beijingul ar răspândi dezinformări despre epidemia de coronavirus. Raportul fusese iniţial programat să fie dat publicităţii în 21 aprilie, dar a fost întârziat după ce oficialităţi chineze au citit un articol de presă din Politico, care făcea o prezentare a constatărilor documentului. O oficialitate chineză de rang înalt a luat legătura cu responsabili europeni de la Beijing în aceeaşi zi pentru a le spune că ‘dacă raportul este conform descrierii şi este publicat astăzi, va fi foarte rău pentru cooperarea noastră’, conform corespondenţei diplomatice UE”, citate de Euractiv.
Un alt subiect urmărit în ultimele zile de presa internațională îl are în centru pe președintele Coreei de Nord, absența sa în sfera publică și la o serie de evenimente oficiale importante alimentând speculațiile referitoare la starea de sănătate a liderului de la Phenian, după cum notează The Guardian. „După ce pe data de 15 aprilie, Kim a absentat de la festivitățile organizate în onoarea bunicului său, Kim Il-sung, fondatorul statului nord-coreean, speculațiile pe tema sănătății sale s-au înmulțit. Sâmbătă, Kim a absentat de la o altă sărbătoare națională, Ziua Fondării Armatei Coreii de Nord, iar absența sa a provocat noi speculații legate de sănătatea sa”. Agenția de presă sud-coreeană Yonhap comentează că instituțiile media oficiale din Phenian nu au scris despre activitatea din ultimele două săptămâni a președintelui Kim, dar au publicat o scrisoare de felicitare a acestuia către muncitorii din orașul Samjiyon, aflat în apropierea graniței cu China. „Nu este ceva neobișnuit pentru Kim să dispară din sfera publică, iar când o face, se răspândesc speculații legate de starea sa de sănătate. Majoritatea s-au dovedit false. El a mai reapărut după o absență de trei săptămâni, când a vizitat pe 15 februarie mausoleul defunctului său tată”, comentează Yonhap.)/fmatei/abuzoian/atataru
Florin Matei, Agenția de Presă RADOR