Primăria sectorului 4 a semnat contractul pentru construirea unei noi staţii la Berceni pe magistrala 2 Berceni-Pipera. Staţia de metrou va fi construită tot la suprafaţă, lângă intersecţia cu centura capitalei, iar termenul contractual este de 22 de luni, din care patru pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie. Pentru contractul de 160 de milioane de lei, Primăria sectorului 4 a solicitat finanţare europeană. Este primul proiect pentru extinderea reţelei de metrou, pe care îl derulează o primărie de sector şi nu Metrorex.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie, ora 8:05:50)/ovidiu