O eventuală relaxare a restricțiilor în România după 15 mai nu înseamnă revenirea la viața de dinainte de pandemie, a avertizat, astăzi, președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă pe care a urmărit-o și reporterul Radio România, Oana Bâlă.
Reporter: Oana Bâlă – Președintele Klaus Iohannis a declarat că, săptămâna viitoare, se va lua o decizie cu privire la forma în care se va continua după încheierea stării de urgență, dacă aceasta va fi prelungită sau dacă va fi găsită o variantă administrativă alternativă. Şeful statului a precizat că relaxarea măsurilor după data de 15 mai nu înseamnă revenirea la viața de dinaintea pandemiei, restricțiile urmând a fi ridicate gradual. Potrivit președintelui României, după această dată, oamenii nu vor putea merge pe stradă în grupuri mari, iar părăsirea localității de reședință se va face doar cu o motivație serioasă. Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, iar competițiile sportive a-ar putea desfășura fără spectatori, a mai spus șeful statului. Despre alegerile locale și cele parlamentare, președintele Klaus Iohannis spune că își dorește ca acestea să fie organizate, însă dacă nu vor putea avea loc în siguranță, ar trebui amânate./denisse
RRA – 28 aprilie