Braşov, 29.04.2020: Dacia Plant continuă să se afle în prima linie de protecţie a sănătăţii populaţiei şi pune în vânzare 30 000 de măşti de protecţie cu standard FFP2.
Pandemia cauzată de noul coronavirus este departe de a fi astăzi stăpânită. În România situaţia este una relativ bună faţă de cea din alte ţări europene, în special datorită măsurilor de izolare socială impuse de Guvernul României. Starea de urgenţă se apropie de sfârşit însă şi circulaţia liberă a persoanelor va aduce noi provocări în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Dacia Plant continuă să fie fidelă crezului său, acela de a susţine starea de sănătate a oamenilor şi se află din nou în primele rânduri în lupta contra noului coronavirus. Aşteptatul moment de relaxare a condiţiilor de izolare trebuie coroborat cu purtarea de măşti de protecţie de marea majoritate a populaţiei pentru a se reuşi prevenţia răspândirii în masă a noului virus.
De aceea, Dacia Plant a luat decizia de a achiziţiona un număr mare de măşti de protecţie şi de a le pune în vânzare către populaţie cu 0% adaos comercial. Măştile FFP2 K95, măşti eficiente de prevenţie a transmiterii şi inhalării de particule încărcate viral, vor fi puse în vânzare la preţul de 2,085 lei + TVA (per buc), în pachete de 50 de bucăţi.
Măştile de protecţie se împart în mai multe tipuri pe baza eficienţei de filtrare a particulelor mici. Măştile artizanale nu dispun de nici un fel de filtru şi pot reţine doar picături mari de salivă (provenite din tuse sau strănut), măştile chirurgicale au filtru de retenţie relativă a particulelor mai mari de 3 microni şi se recomandă a fi purtate de persoanele bolnave pentru a preveni contaminarea celor din jur, iar măştile cu filtru FFP1, FFP2, FFP3 sunt destinate atât protecţiei persoanei purtătoare, cât şi contaminării celor din jur, având o capacitate ridicată de filtrare, fiind destinate în special personalului medical.
FFP2 (N95), este o mască cu trei straturi, cu o capacitate de filtrare de cca 95% a particulelor ≥ 3 microni şi capacitate de retenţie a particulelor virale mici.
Dacia Plant a efectuat un import de 30 000 de măşti FFP2 (standard american N95), pe care le va pune în vânzare online pe site-ul propriu, la preţ de achiziţie.