Atenția specialiștilor se îndreaptă acum spre ziua de 1 Mai, moment care va aduce mai multe zile libere la rând și de care autoritățile se tem că ar putea însemna pentru oameni și un moment de relaxare prematură. Ministrul sănătății a spus deja că această perioadă trebuie gestionată foarte bine pentru a preveni apariția unor noi focare. El a declarat că situația arată că încă se merge spre vârful epidemiei, deși panta este lină. Până acum în țară au fost confirmate peste 11.600 de persoane infectate cu noul virus. De la ultima raportare s-au înregistrat 277 de cazuri noi. Numărul deceselor se ridică la 663, iar peste 3.400 de pacienți au fost declarași vindecați. Adriana Turea are mai multe informații din datele statistice ale autorităților:
Reporter: Raportul săptămânal al Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că în ultimele 14 zile 43,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Suceava, București, Botoșani, Arad și Bihor. 48,5% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Hunedoara, Arad, București și Galați. Unul din 9 cazuri a fost înregistrat la personalul medical. 73,5% din decese au fost în cazul persoanelor peste 60 de ani și 64,4% din decese au fost bărbați, iar 86,4% din decedați aveau cel puțin o comorbiditate. S-a făcut și primul pas în sensul accesului pacienților critici infectați cu noul coronavirus la tratamentul cu plasma convalescentă COVID. Primii trei donatori au donat plasmă care va fi testată și după calificarea biologică va fi pusă la dispoziția spitalelor. Plasma de la donator vindecat de COVID-19 se va administra doar pacienților critici infectați cu noul coronavirus, cu vârsta de cel puțin 18 ani care îndeplinesc anumite criterii./lcoman/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITÂȚI – 9 aprilie