Vești bune pentru cei care au plătit vacanțe în Turcia și Grecia pentru această vară

Vești bune pentru cei care au plătit vacanțe în Turcia și Grecia pentru această vară: stațiunile turcești își așteaptă turiștii din 1 iulie, dar regulile de securitate la hoteluri și resorturi vor fi foarte stricte, anunță reprezentanții agențiilor de turism de la noi. Ei spun că operatorii turci au deja fondurile necesare pentru pregătirea vacanțelor, întrucât majoritatea pachetelor turistice au fost achiziționate prin sistemul de early booking. Florentina Varga a obținut detalii de la vicepreşedintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Alin Burcea. El spune că și pentru Grecia situația este bună, iar stațiunile ar urma să fie deschise chiar de la 1 iunie.
Alin Burcea: Declarația ministrului turismului din Turcia a spus că el ar vrea să deschidă din data de 15 iunie, dar între a vrea și a putea este, evident, o mică mare diferență, în sensul că totul ține de povestea medicală. Au resurse și, în momentul de față, își organiează foarte bine partea de mese. Se schimbă povestea de all inclusive în servire la masă, ceea ce înseamnă poate mai mult personal. Toate hotelurile din Antalya, cel puțin, nu știu foarte clar din Bodrum, lucrează la organizarea restaurantului.
Reporter: Ce se va întâmpla cu turiștii pentru Grecia?
Alin Burcea: Sunt mult mai optimiști. Practic, ei deschid plajele publice pe 15 mai; regulile respective, 5 metri, 3 metri, mă rog. Vor deschide la 1 iunie hotelurile de orașe și pe 15 iunie – hotelurile din insule.
Realizator: Alin Burcea mai spune că are semnale și că în Palma de Mallorca hotelierii au început pregătirile pentru o eventuală deschidere a sezonului, deși autoritățile spaniole nu au dat nicio informație în acest sens.#HUN/asalar

(Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu)

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -29 aprilie