Bilanțul pandemiei de coronavirus se apropie de 3,2 milioane de cazuri – potrivită datelor Universității americane de Medicină „Johns Hopkins”. Peste 227de mii de persoane au fost ucise de COVID-19. Pandemia a lovit cel mai puternic Statele Unite, unde au fost depășite pragurile de 1 milion de infectări și 60.000 de decese. Economia americană resimte efectele restricțiilor adoptate pentru a încetini răspândirea virusului și a înregistrat deja cel mai mare declin de la criza din 2007- 2009 încoace, în timp ce șomajul a ajuns în doar câteva săptămâni de la una dintre cele mai scăzute rate din istorie la peste 26 de milioane de persoane. Președintele Rezervei Federale a avertizat ieri că este vorba de o criză care se va prelungi cel puțin un an și că în trimestrul doi al anului se așteaptă la o scădere fără precedent și o nouă creștere a șomajului.
Între timp autoritățile anunță că au testat cu succes un medicament antiviral care reduce timpul de însănătoșire pentru pacienții care suferă de COVID-19.
Reporter: Doina Saiciuc: Rezultatele preliminare ale medicamentului antiviral experimental Remdesivir au fost făcute publice la Casa Albă de către directorul Institutului pentru Alergie și Boli Infecțioase doctorul Anthony Fauci:
Anthony Fauci: A fost eficient în tratarea a peste 1.090 de persoane. A fost primul test clinic cu adevărat eficient. A fost un test internațional, nu a avut loc numai în Statele Unite, ci şi în Germania, Spania, Danemarca, Grecia, Marea Britanie și alte țări. Primul rezultat privește timpul recuperării. Datele arată că Remdesivirul are un evident și semnificativ efect pozitiv în reducerea timpului însănătoșirii. Timpul recuperării cu Remdesivir este scurtat la 11 zile de la 15 zile. Este o foarte importantă demonstrație aici, pentru că ceea ce s-a dovedit este că virusul poate fi blocată de un medicament. Rata mortalității /începe/ să se amelioreze, în sensul că au existat mai puține deces în grupul de pacienți cărora li s-a administrat Remdesivir, cu 8 procente față de 11. Nu s-a atins încă o diferență procentuală semnificativă, dar datele trebuie în continuare analizate.#HUN/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 aprilie)