Calendarul evenimentelor, 30 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (online)

 

– Guvern

* București/Iași: Programul premierului Ludovic Orban:

  • ora 17:00 – Prezidează ședința de Guvern, în cadrul căreia urmează să fie alocate, în contul Ministerului Sănătăţii, sumele necesare realizării donaţiilor de echipamente de protecţie şi alte materiale medicale necesare în contextul pandemiei COVID-19, care vor fi făcute „în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova” – la Palatul Victoria
  • Iași: Participă, împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, la îmbarcarea echipei de medici şi asistenţi români care va pleca în misiune în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această ţară, aflat în prima linie de luptă împotriva epidemiei de coronavirus – ora 9:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi

 

– Ministere

* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează dezbaterea online „VorbIMM despre: fonduri europene în sprjinul IMM-urilor” – ora 11:00, pe https://www.facebook.com/CNIPMMR /. Participă ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, Florin Jianu, președinte CNIPMMR, Sergiu Manea, CEO BCR și Sven Marinus, CEO Sodexo

* Declarație de presă susținută de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe – ora 15:00, live pe platformele Facebook și Youtube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Administrației Prezidențiale

* Întâlnire online organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) pe tema măsurilor economice pentru sectorul cultural creativ, la care urmează să participe și ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu – ora 15:00, pe pagina de Facebook a COAL

* Inspectoratul General pentru Imigrări solicită utilizatorilor de a finaliza, până astăzi, 30 aprilie, transmiterea tuturor solicitărilor pentru care au fost iniţiate fluxuri de cereri pe portalul de programare online, după această dată cererile aflate în curs de editare fiind şterse definitiv, deoarece vineri, 1 mai a.c., sunt programate lucrări intensive de mentenanţă în sistemul informatic de obţinere online a unei programări pentru depunerea documentelor, Portal IGI, fapt pentru care serviciile oferite prin platforma online nu vor fi disponibile

* Chișinău: Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va efectua, la 30 aprilie 2020, o vizită la Chișinău, în contextul deciziei anunțate de Președintele României, respectiv de către Guvernul României, de acordare, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, a unui pachet consistent de sprijin în eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19, concretizat în trimiterea unei echipe medicale și donarea unor echipamente medicale, medicamente și dispozitive medicale. În cadrul deplasării la Chișinău, ministrul Bogdan Aurescu va participa, alături de alți oficiali români, la ceremonia de întâmpinare organizată pentru echipa medicală din România care va activa, în perioada următoare, în unitățile sistemului sanitar din Republica Moldova implicate în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus. Cu prilejul vizitei, ministrul român al afacerilor externe va avea și o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Oleg Țulea și va fi primit de prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Ion Chicu. De asemenea, va avea o serie de alte întrevederi cu reprezentanți ai mediului politic din Republica Moldova

 

– Administrație

* Şedința online a Consiliului General al Municipiului București are pe ordinea de zi 85 de proiecte, printre acestea aflându-se: modificări în bugetul local al Bucureștiului, aprobarea de bugete pentru companiile municipale, planuri urbanistice, proiecte ce țin de lupta împotriva noului coronavirus, aprobarea nivelului taxelor locale pentru anul 2021, un regulament pentru publicitatea stradală din București – ora 11:00

* Alexandria: Ședința Consiliului Județean Teleorman – ora 14:00

* Jud. Argeș: Ședința Primăriei Municipiului Curtea de Argeș, desfăşurată prin mijloace electronice la distanţă – ora 10:00

* Arad: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care se va desfășura loc prin mijloace electronice – ora 12:00, în sala Regele Ferdinand, Bd. Revoluţiei nr. 75

* Baia Mare: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 12:00, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință

* Bistrița: Ședința Consiliului Local al municipiului Bistrița – ora 14:00. Ședința se va desfășura online și va fi transmisă pe site-ul oficial al Primăriei municipiului Bistrița www.primariabistrita.ro , secțiunea Consiliul Local / ședințe online

* Botoşani: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Botoşani, la care vor fi prezenți președintele Consiliului Județean Botoșani, vicepreședinții Consiliului Județean Botoșani și secretarul general al județului, consilierii județeni urmând a participa la ședință prin mijloace electronice de comunicare – ora 10:00, la sediul Consiliului Județean Botoșani

* Gherla, jud. Cluj: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Gherla – ora 16:00, în sala Casei de Cultură a Municipiului Gherla

* Iași: Şedinţa ordinară online a Consiliului Local Iaşi – ora 10:00

* Onești, jud. Bacău: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Onești – ora 10:00, prin mijloace electronice, în sistem online, audio-video

* Reșița: Ședința extraordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin – ora 12:00, în Sala de şedinţe „Sorin Frunzăverde”, situată la etajul I  al Consiliului Judeţean Caraş-Severin

* Satu Mare: Şedinţa ordinară a Consiliului Local Satu Mare, online, prin videoconferință – ora 14:00

* Sebeș, jud. Alba: Ședința Consiliului Local al Municipiului Sebeş – ora 10:00

* Sibiu: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Sibiu – ora 15:00

* Suceava: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Suceava, în format videoconferință – ora 11:00

* Târgu-Mureș: Ședința ordinară online a Consiliului Local Municipal Târgu-Mureș – ora 12:00. Documentele înscrise în Proiectul Ordinii de zi a şedinţei  vor fi puse la dispoziţia consilierilor locali în format  electronic

* Tulcea: Şedinţa ordinară publică a Consiliului Local Tulcea – ora 13:00, în sala de şedinţe „Mihail Kogălniceanu”, Str. Păcii nr. 20

* Turda: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Turda – ora 13:00

* Vaslui: Şedinţa ordinară a Consiliului Local Vaslui, în sistem videoconferință – ora 14:00

 

– Juridic

* Ședința în plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – ora 10:00

* Ședinţa Secţiei pentru judecători a CSM – ora 11:00

* Ședința Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România, la dezbaterile prin videoconferință urmând să participe și membrii Consiliului de administrație al CAA – ora 12:00

* Editura Universul Juridic, în parteneriat cu MCP Cabinet avocați, organizează cel de-al cincilea eveniment din seria: Conferințele Online UpDate Work: Măsurile de protecție a salariaților în contextul crizei economice – ora 12:00. Speakerii invitați sunt: Marius-Cătălin Preduț, Avocat fondator „MCP Cabinet avocați”, Autor Codul muncii comentat, Cătălina Bordianu Calangiu, Avocat Fondator Bordianu & Asociații, Ioana Fecioru Gogălniceanu, Avocat Partener Bordianu & Asociații și Irina Maria Diculescu, Avocat Partener „MCP Cabinet avocați”. Conferința video va fi transmisă live, pe Portalul Universul Juridic, iar înregistrarea video a conferinței vă va fi pusă la dispoziție în cel mai sucurt timp după finalizarea transmisiei live

 

 

– Economic

* Centrul Român al Energiei organizează „O Abordare Integrată pentru Managementul și Operarea Sistemelor de Transport și Distribuție a Energiei Electrice”, eveniment internațional dedicat consultărilor cu partenerii interesați și implicați în cadrul proiectelor finanțate prin Programul European de Inovare Horizon 2020 – SOGNO, CROSSBOW, PHOENIX, WiseGRID – ora 9:30, în sistem videoconferință

* Are loc video-conferința „ZF IMM 2020: IMM-urile, în faţa celei mai mari încercări din ultimele trei decenii” – ora 10:00, pe site-ul www.zf.ro, pe Facebook, la adresa: https://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR/. Speakeri: Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România;  Florin Jianu, Preşedinte, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR); Cristian Păun, Preşedinte, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM). Moderatori: Mădălina Panaete, Redactor, Ziarul Financiar; Dana Ciriperu, Redactor șef adjunct, Ziarul Financiar

* Webinar gratuit Deviz360, în cadrul căruia va fi realizată o aplicație practică folosind programul Deviz 360, iar specialiștii vor răspunde la întrebările legate de devize și utilizarea programului – ora 10:00

* Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează, începând cu ora 11:00, a doua discuție online ce va avea ca temă „Pulsul Pieței financiare în context COVID-19”. Vor vorbi reprezentanții Băncii Naționale a României, ai fondurilor de investiții, ai fondurilor de pensii și analiști despre percepția lor asupra situației actuale și care sunt măsurile implementate și strategia fiecărei organizații pentru perioada următoare

* Echipa de tehnologie PwC România și DocProcess organizează webinarul „Viitorul centrelor de shared services după COVID-19” – ora 11:00. Vor fi abordate subiecte precum schimbarea modelului de business, digitalizarea industriei, dar și evoluția resurselor umane active în acest domeniu. Vorbitori: Dinu Bumbăcea – Partener și Lider Consultanță în afaceri PwC România, Gabriel Voicilă – Partener Tehnologie, PwC România, Liviu Apolozan – Founder & VP, DocProcess și Monica Dumitriu – Marketing Director, DocProcess

* Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR organizează o discuție online pe pagina de Facebook a uniunii, împreună cu avocatul Dan Paulopol-Necula, despre cum pot obține firmele de transport rutier – mărfuri (intern și internațional) și persoane (intern și internațional) Certificatul de Situații de Urgență, procedura de șomaj tehnic pentru angajații din industria de transport rutier și implicațiile fiscale, implicațiile OUG 37/2020 asupra transportatorilor rutieri și cum poate fi invocată forța majoră în contractele de leasing operațional, dar și despre cum pot aplica firmele de transport rutier în cadrul programului IMM Invest – ora 11:00

* Webinar gratuit BizTool.ro, în cadrul căruia se va discuta despre protecția datelor personale în mediul online – ora 11:00. Invitați: Ana-Maria Udriște, avocat și specialist GDPR, și pe Tiberiu Anghel, specialist în securitate cibernetică

* Termen limită de depunere prin mijloace electronice a cererilor de plată pentru ajutoare de stat la Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)

 

– Învățământ, Cercetare

* Biroul Erasmus+ din cadrul SNSPA organizează o sesiune de informare online despre pregătirea selecției pentru mobilitățile de studiu aferente anului academic 2020-2021 – ora 14:00

* Centrul de Cultură, Voluntariat, Sport şi Activităţi Recreative şi Universitatea Politehnica Bucureşti organizează o dezbatere cu George Buhnici, jurnalist şi expert în tehnologie, în cadrul celei de-a V-a ediţii a proiectului „Calea spre succes” – ora 20:00, pe https://www.facebook.com/UPB1818/

* Timișoara: Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează „Prelegerile online ale Hexagonului – Ce facem după ce găsim o clauză abuzivă?”, proiect de colaborare în cadrul căruia profesori de la facultățile din Hexagon sunt invitații colegilor lor în cadrul cursurilor online pe care aceștia le susțin în propriile facultăți – ora 16:00. Invitați: conf. univ. dr. Radu Rizoiu, prodecan al Facultății de Drept a Universității din București, care va interveni în cadrul cursului de Drept comercial al anului IV de studii, la invitația prof. univ. dr. Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara

 

– Cultură

* Primăria Capitalei, prin creart, se alătură campaniei #stămacasă, oferind acces gratuit publicului la ateliere de creaţie pentru copii, care pot fi vizionate online, pe toată durata lunii aprilie. Atelierele de creaţie, susţinute de trainerul Florina Mitrea, absolventă a Şcolii Populare de Artă, vor fi încărcate pe paginile de Facebook Ateliere de creaţie şi creart, în fiecare joi şi duminică, de la ora 11:00, începând cu data de 9 aprilie (www.facebook.com/creartpmb şi www.facebook.com/atelierecreart). Programul zilei:

  • Tema 7: Pictarea unor mandale pe farfurii – tehnici de transfer model mandală pe farfurie plată, şi pictură cu culori acrilice a unei mandale

* Teatrul de Animaţie Ţăndărică prezintă online spectacolul „Albă ca zăpada”, după Fraţii Grimm, adaptarea: Cristian Pepino, regia: Cristian Pepino, scenografia: Cristina Pepino, muzica: Dan Bălan – orele 12:00 şi 18:00, pe https://www.facebook.com/teatrultandarica

* Teatrul Naţional Bucureşti va difuza zilnic online, în perioada 27 – 30 aprilie, patru conferinţe. Din program:

  • ora 14:00 – Gheorghe Florescu – Ceauşismul citit în zaţul ceştii de cafea (susţinută în 20 septembrie 2009)

* Teatrul „Ion Creangă” prezintă online spectacolul „De-a Micul Prinț”, regia Ioana Petre, scenografia Doina Pop, muzica Paula Gherghe – ora 18:00, pe www.facebook.com/TeatrulIonCreanga

* Spectacolul de balet „Corsarul” de Adolphe Charles Adam, regia şi coregrafia Vasily Medvedev, (eveniment din 03.02.2018), va fi transmis în cadrul programului „Seri de Operă Online” al Operei Naţionale Bucureşti – ora 18:30, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, precum şi pe www.operanb.ro/operaonline

* Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează, în cadrul „Serilor de non-ficţiune la MNLR”, o dezbatere online pornind de la volumul „Laboratoare ale modernității. Europa de Est și America Latină în (co)relație” de Manuela Boatcă (Editura Idea, 2020) – ora 19:00, pe https://zoom.us/j/99971859253. Invitaţii întâlnirii moderate de Vasile Ernu sunt Manuela Boatcă şi Ovidiu Ţichindeleanu

* Filarmonica „George Enescu” îl sărbătorește pe dirijorul și pianistul german, Christian Zacharias,  în cadrul stagiunii online, în contextul în care artistul a împlinit vârsta de 70 de ani (27 aprilie). De la ora 19:00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Zacharias, în dublă ipostază de dirijor și solist, va avea un program exclusiv Ludwig van Beethoven: Creaţiunile lui Prometeu, op. 43 (selecţiuni), Concertul nr. 3, în do minor, pentru pian şi orchestră, op. 37 și Simfonia nr. 2, în re major, op. 36. Înregistrarea concertului, care a avut loc în Sala mare a Ateneului Român, în 5 octombrie 2018, va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit timp de 48 de ore. Dirijorul și pianistul Christian Zacharias a acceptat titlul de director de onoare al Filarmonicii „George Enescu“ din stagiunea 2020-2021

* Concert de Acasă susţinut de pianistul Alexandru Plăcintă – ora 20:00, pe https://www.cluborfeu.live . În program: Ludwig van Beethoven – Sonata Op. 57 No. 23 – Appassionata, Frédéric Chopin – Scherzo Op. 31 No. 2, Franz Liszt – Vallée d’Obermann şi George Enescu – Toccata din Suita op. 10, nr. 2

* Cluj-Napoca: Teatrul Național din Cluj-Napoca continuă în luna aprilie programul de difuzare online a producțiilor sale pe pagina oficială a teatrului, https://www.teatrulnationalcluj.ro. Programul zilei:

  • Noaptea Walpurgiei sau Pașii comandorului – tragedie în cinci acte de Venedikt Erofeev, scenariu dramatic și regia: Mihai Măniuţiu. Data premierei: 3 octombrie 2009. Înregistrările spectacolelor vor putea fi vizionate timp de 23 de ore, începând cu ora 19:00, timp în care butonul watch now va fi vizibil în partea de sus a website-ului, lângă butonul de căutare.

* Craiova: Teatru Național din Craiova a creat ediția online a Festivalului Internațional Shakespeare, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/shakespearefestivalcraiova, unde o serie de spectacole și intervenții în social media vor sărbători opera lui William Shakespeare, în perioada dedicată inițial acestui eveniment, respectiv 23 aprilie – 3 mai. Organizator: Teatrul Național ”Marin Sorescu”, Craiova, Fundația Shakespeare. Partener: Institutul Cultural Român. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Home Sonnets
  • ora 13:00 – Titus Andronicus, regia Silviu Purcărete (1993, producție: Teatrul Național ”Marin Sorescu” Craiova)
  • ora 17:00 – Home Sonnets
  • ora 19:00 – Măsură pentru măsură, regia Silviu Purcărete (2008, producție: Teatrul Național ”Marin Sorescu” Craiova)

* Ploieşti: Filarmonica Paul Constantinescu – Ploieşti, Radio România Muzical, Ploiești Big Band Jazz Society, ansamblul care alătură suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice și Ploiești Jazz Trio sub bagheta dirijorului Rick Condit, prezintă online concertul pe care l-au susţinut pe scena Ploieşti Jazz Festival 2018 – ora 18:00. Solista Big Band-ului Filarmonicii ploieștene a fost Luiza Zan

* Sibiu: Programul online al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu – #TNRSonline (27 apr. – 3 mai):

  • ora 17:00 – Conferințele speciale FITS și TNRS – Conferința specială George Banu – FITS 2019, a doua parte – „Teatrul și spiritul locului – Teatrul și orașul”
  • ora 19:00 – „Szenen einer Ehe”/„Scene dintr-o căsnicie”, regia Charles Muller – spectacol în limba germană cu traducere în limba română
  • ora 21:00 – Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Ioan Paraschiv: „Domnul Goe”, de I.L. Caragiale
  • ora 21:30 – Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Ali Deac

Transmisiile pot fi văzute pe pagina oficială de Facebook a TNRS: www.facebook.com/TNRSS, canalul oficial de YouTube al TNRS: www.youtube.com/TNRSS, site-ul oficial al TNRS: www.tnrs.ro, pagina oficială de Facebook a FITS: www.facebook.com/FITSibiu (pentru „Conferințele speciale FITS și TNRS”) și pe pagina oficială de Facebook a Secției Germane a TNRS: https://www.facebook.com/DeutscheAbteilung/ (pentru evenimentele în limba germană

* Sibiu: Simfonia „Manfred” de P.I. Ceaikovski și „Concertul pentru vioară și orchestră” de E. Korngold vor putea fi urmărite, în cadrul „Stagiunii Online” a Filarmonicii de Stat Sibiu. Concertul a avut loc în 16 mai 2019 sub îndrumarea dirijorului sibian Gabriel Bebeșelea iar solist a fost violonistul Vlad Răceu. În „Stagiunea Online”, evenimentul este programat în zilele de 30 aprilie și 1 mai, pe pagina de facebook și site-ul instituției, cu începere de la ora 19:00. Concertul va fi transmis și pe posturile de televiziune locală TV Eveniment, TV Sibiu și TV Nova

* Sibiu: Astra Film Cinema şi Astra Film Festival prezintă online filmul „Easy Lessons/ Lecţii simple”, de Dorottya Zurbo, (Ungaria/2018) – orele 18:00 şi 22:00, pe https://www.astrafilm.ro/online

* Timișoara: Teatrul German de Stat Timișoara va transmite online, pe Facebook, spectacolul „Prostia omenească”, de Ion Creangă, în regia Simonei Vintilă – ora 18:00

 

– Sport

* Meciuri în sferturile de finală ale competiţiei eCupa României la fotbal virtual FIFA20:

  • ora 16:30 – FCSB – CFR Cluj
  • ora 18:00 – FC Viitorul Constanţa – Gaz Metan Mediaş

 

– S-a întâmplat într-o zi de 30 aprilie

* Acum 231 de ani (1789) pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, a avut loc ceremonia de învestire a primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1789-1797). George Washington (n. 11/22.II.1732 – m. 14.XII.1799), general şi om politic american, a fost comandantul suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783) şi preşedinte al Convenţiei constituţionale de la 1787

* Acum 163 de ani (1857) se introducea, la Bucureşti, iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, capitala Ţării Româneşti fiind primul oraş din lume luminat în acest fel

* Se împlinesc 160 de ani (1860) de când începea guvernarea Cabinetului Mihail Kogălniceanu în Moldova (până la 17/29.IV.1861) (30.IV/12.V)

* Cu 139 de ani în urmă (1881) Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotăra unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă. Conferinţa l-a însărcinat pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică (30.IV/12.V)

* Acum 124 de ani (1896) apărea Legea învăţământului primar şi normal-primar („Legea Poni”) şi se înfiinţa „Casa şcoalelor”, instituţie ce administra fondurile destinate construirii de localuri pentru şcolile primare (desfiinţată în timpul regimului comunist) (30.IV/12.V)

* Acum 118 ani (1902) a avut loc, la Opera Comică din Paris, premiera operei „Pelléas et Mélisande” (dramă lirică în 5 acte şi 19 tablouri), de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck

* Cu 72 de ani în urmă (1948) avea loc a IX-a Conferinţă panamericană de la Bogota care hotăra crearea Organizaţiei Statelor Americane – OSA, cu sediul la Washington, prin transformarea Uniunii Panamericane (Uniunea Republicilor Americane, creată în 1889), organizaţie guvernamentală, cu 35 de state membre şi 24 de state cu statut de observatori permanenţi, având ca obiective securitatea continentală şi soluţionarea paşnică a conflictelor dintre statele membre

* Se împlinesc 45 de ani (1975) de la căderea Saigonului, eveniment cunoscut și sub denumirea de Eliberarea Saigonului, ce a însemnat capturarea Saigonului, capitala Vietnamului de Sud, de către Armata Populară din Vietnam (PAVN) și Viet Cong. Evenimentul a marcat sfârșitul războiului din Vietnam (1 noiembrie 1961 – 30 aprilie 1975) și începutul unei perioade de tranziție către reunificarea oficială a Vietnamului în Republica Socialistă Vietnam. PAVN, sub comanda generalului Văn Tiến Dũng, și-a început atacul final la Saigon pe 29 aprilie 1975, cu forțele Armatei Republicii Vietnam (ARVN) comandate de generalul Nguyễn Văn Toàn, suferind un bombardament greu de artilerie. Acest bombardament de pe Aeroportul Internațional Tan Son Nhat a ucis ultimii doi militari americani în luptă în Vietnam, Charles McMahon și Darwin Judge. Până după-amiaza zilei următoare, PAVN a ocupat punctele importante ale orașului și și-a ridicat drapelul peste palatul prezidențial din Vietnamul de Sud. Orașul a fost redenumit Hồ Chí Minh City, după regretatul președinte al Vietnamului de Nord, Ho Și Min. Capturarea orașului a fost precedată de Operațiunea Frequent Wind, evacuarea cu elicopeterele aproape a întregului personal civil și militar american din Saigon, împreună cu zeci de mii de civili sud-vietnamezi care au fost asociați cu regimul sudic. Evacuarea a fost cea una dintre cele mai mari din istorie

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Infanteriei Române” (la 30.IV/11.V.1830 a fost semnat actul de naştere a infanteriei române, prin „formarea în Valahia a 6 batalioane de infanterie şi a 6 escadroane de călărimea străjii pământeşti” – 190 de ani)

 

– 1858: S-a născut medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (m. 1933)

 

– 1906: S-a născut Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (m. 1979)

 

– 1908: A murit fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1858)

 

– 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator şi caricaturist; autor de filme de animaţie, care a reuşit să dobândească o faimă mondială (m. 1989). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 1.V.1923

 

– 1933: A murit Anna de Noailles, scriitoare franceză de origine română (din familia Brâncoveanu); membru de onoare străin al Academiei Române (prima femeie admisă în Academia Română, în 1925) (n. 1876)

 

– 1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard; studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 1993)

 

– 1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor” (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie

 

– 1948: A murit Aurel Petrescu, regizor şi operator de film, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate; pionier al filmului de animaţie românesc (n. 1897). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 aprilie 1948

 

– 1966: A murit Nicolae Gh. Lupu, medic internist şi anatomopatolog; contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1884)

 

– 2008: A murit criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (n. 1947)

 

– 2017: A murit artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu (n. 1942)

 

– 2018: A murit cântăreţul și compozitorul de muzică folk Vasile Mardare (n. 1970)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Deputaţii europeni şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, vor dezbate ultimul raport al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) privind dezinformarea pe subiectul Covid-19

 

– Bruxelles: Eurostat publică date preliminare privind inflaţia în zona euro în aprilie

 

– Bruxelles: Eurostat prezintă rata şomajului în UE în luna martie

 

– Bruxelles: Eurostat publică o serie de date preliminare privind PIB-ul în UE şi în zona euro în primul trimestru din 2020

 

– Moscova/Strasbourg: Consiliul Europei, Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Federației Ruse, Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din Federația Rusă, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, organizează un eveniment online de închidere a proiectului „Cooperarea în implementarea Strategiei Naționale de acțiune pentru Femei a Federației Ruse (2017-2022)”, care s-a derulat din noiembrie 2018 până în mai 2020. Proiectul a fost co-finanțat de UE și Consiliul Europei

 

– Kiev: Reuniune în regim de videoconferinţă a miniştrilor de externe ai cvartetului Normandia – Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa -, consacrată reglementării conflictului din Donbas

 

– Kiev: Ședință extraordinară a Parlamentului ucrainean, în cadrul căreia fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakashvili, ar putea fi numit în funcția de viceprim-ministru

 

– Roma: Discurs, în ședința Senatului, al premierului italian, Giuseppe Conte

 

– Cairo: Autoritatea Palestiniană urmează să convoace o reuniune de urgenţă extraordinară, prin videoconferinţă, a miniştrilor de externe arabi, pe tema planului Israelului de a anexa părţi din Cisiordania ocupată

 

– Chișinău: Conferința de presă cu tema „Prezentarea inițiative în domeniul economic și susținere a cetățenilor înglodați în datoriile organizațiilor de micro-creditare” – ora 11:00, Str. Maria Cebotari nr.9/1. La conferință vor participa deputații PAS: Dan Perciun, Radu Marian și ministra Finanțelor în Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița

 

– Chișinău: Agenția de presă IPN organizează online dezbaterile publice cu tema „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, ediția a 130-a din seria „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” – ora 12:00, în sala de conferințe a Agenției de presă IPN. Participă: Ludmila Guzun, deputat din partea Fracțiunii Parlamentare a PDM, Radu Marian, deputat din partea Fracțiunii Parlamentare a PAS și Igor Boțan, expertul permanent al proiectului. Dezbaterea poate fi urmărită on-line pe site-ul www.ipn.md, canalul de youtube al Agenției, pe pagina de Facebok IPN Agenție de presă

 

– Madrid: Ministrul spaniol al bugetului, Jesus Montero, și ministrul industriei, Reyes Maroto, se vor adresa Comisiilor de buget, respectiv, de industrie din Parlament

 

– Moscova: Dată limită fixată de președintele rus, Vladimir Putin, pentru adoptarea unei legi pro-investiții

 

– Singapore: Mesajul premierului, Lee Hsien Loong, cu ocazia zilei de „1 Mai” transmis la televiziunea națională, prin mai multe canale de socializare, inclusiv pe pagina de Facebook și YouTube a prim-ministrului

 

– Belgrad: Guvernul Serbiei a adoptat decizia prin care interdicția de mișcare va începe astăzi, la ora locală 18:00 și va dura până luni, 4 mai, la ora locală 5:00. Guvernul a adoptat această decizie având în vedere sărbătoarea de 1 Mai, în scopul reducerii la minim a contactelor sociale

 

– Beijing: Posibilă relaxare a măsurilor de carantină luate în vederea combaterii coronavirusului, în capitala Chinei

 

– Madrid: Ministerul spaniol al Sănătății va organiza un briefing cotidian privind pandemia de coronavirus

 

– Copenhaga: Conferinţă de presă săptămânală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe tema noului coronavirus

 

– Atena: Conferință de presă a Ministerului grec al Sănătății pe tema evoluției pandemiei de Covid-19

 

– Londra: Briefing cotidian pe tema noului coronavirus, organizată de oficiali ai cabinetului primului ministru

 

– Beijing: Conferință de presă lunară a ministrului chinez al apărării, Wei Fenghe

 

– Berlin: Conferință de presă a Institutului Robert-Koch, pe tema evoluției epiedemiei de coronavirus

 

– Johannesburg, Africa de Sud: Conferință de presă a Organizației Mondiale a Sănătății

 

– Ho Chi Minh, Vietnam: Manifestări de marcare a 45 de ani de la căderea Saigonului

 

– Rusia: Pentru cetăţenii ruşi din ţinutul Primorie, purtarea măştilor va deveni obligatorie, începând de astăzi. Masca facială şi mănuşile vor fi obligatorii în spaţiile publice, în transportul public şi în spaţiile închise, în general

 

– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară din zona euro

 

– Rusia: Se încheie luna nelucrătoare decretată din cauza epidemiei de coronavirus şi regimul de autoizolare şi restricţie de circulaţie impuse în majoritatea regiunilor

 

– Tel Aviv: Curtea Supremă a Israelului a ordonat îngheţarea supravegherii pe telefoanele mobile de către serviciul de securitate internă, Shin Bet, a persoanelor contaminate cu noul tip de coronavirus, suspendând legislaţia ce ar permite utilizarea limitată a acestei urmăriri

 

– Germania: Marcarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Ravensbrück

 

– Paris: Compania Orange publică date cu privire la rezultatele financiare ale primului trimestru din 2020

 

– New York: McDonald’s prezintă rezultatele financiare ale primului trimestru din 2020

 

– New York: Twitter prezintă rezultatele financiare ale primului trimestru din 2020

 

– San Francisco: Compania Apple prezintă rezultatele financiare din trimestrul al doilea din 2019 (decalat)

 

– San Francisco: Compania americană de comerț online, Amazon publică rezultatele financiare ale primului tirmestru din 2020

 

– Japonia: Ultima zi în care flacăra olimpică se află la Fukushima, înainte de a fi mutată la Tokyo

 

– Londra: Se încheie votul de la distanță organizat de World Rugby, organismul care gestionează sportul cu balonul oval la nivel mondial, acesta devenind astfel prima federaţie sportivă internaţională care organizează alegeri pentru funcţia de preşedinte în plină pandemie de coronavirus. Rezultatele vor fi cunoscute în ziua de 12 mai, dată prevăzută pentru desfăşurarea unei adunări generale, de asemenea, online. Candidaţii la preşedinţie sunt britanicul Bill Beaumont, care ocupă de patru ani această funcţie, fiind considerat favorit la realegerea sa, şi argentinianul Agustin Pichot, actualul vicepreşedinte

 

– Bogota, Columbia: Principala grupare rebelă din Columbia, ELN, a anunţat că nu va reînnoi acordul unilateral de încetare a focului declarat de grupare pentru a sprijini autorităţile să gestioneze epidemia de coronavirus. Armistiţiul, implementat în urmă cu o lună, expiră în această noapte

 

– Tokyo: Liniile aeriene japoneze prezintă rezultatele anuale 2019/2020

 

– Paris: Este prevăzută încetarea suspendării croazierelor în întreaga lume, ca urmare a epidemiei de Covid-19

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Suedia: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a regelui Carl al XVI-lea Gustaf (30.IV.1946)

 

– În Vietnam se marchează „Ziua Victoriei”; la 30.IV.1975 ( – 45 de ani) a luat sfârşit războiul izbucnit cu 30 de ani înainte, soldat cu peste 2,5 milioane de morţi şi distrugeri incalculabile; va urma reunificarea ţării – Vietnamul de Sud cu R.D. Vietnam, iar la 2.VII.1976 va fi proclamată Republica Socialistă Vietnam

 

– 1770: S-a născut David Thompson, explorator şi geograf canadian de origine britanică (m. 1857) – 250 de ani

 

– 1792: A murit John Montague conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (n. 1718)

 

– 1864: S-a născut poetul estonian Juhan Liiv, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării (m. 1913)

 

– 1870: S-a născut compozitorul austriac de origine maghiară Franz Léhar (m. 1948) – 150 de ani

 

– 1883: S-a născut Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh; cunoscut, în special, pentru romanul său „Peripeţiile bravului soldat Švejk” (m. 1923)

 

– 1883: A murit pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (n. 1832)

 

– 1899, 30.IV./1.V.: A murit Ludwig Büchner, filosof german, adept al materialismului radical (n. 1824)

 

– 1901: S-a născut, în Belarus, economistul american de origine evreiască, Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1971, pentru interpretarea sa empirică a creşterii economice care a îmbunătăţit înţelegerea structurilor socio-economice şi a dezvoltării economice (m. 1985)

 

– 1902: S-a născut Theodore W. Schultz, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979, împreună cu Sir Arthur Lewis (m. 1998)

 

– 1932: S-a născut oboistul elveţian Michel Piguet (m. 2004)

 

– 1933: S-a născut Willie Nelson, cântăreţ şi chitarist american de muzică country, actor de film şi producător

 

– 1938: S-a născut Gary Collins, actor şi prezentator american de televiziune (m. 2012)

 

– 1941: A murit regizorul american de film, scenaristul şi producătorul Edwin S. Porter; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (n. 1870, în Scoţia)

 

– 1945: A murit Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1889) – 75 de ani

 

– 1989: A murit Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (n. 1929)

 

– 2006: A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (n. 1924)

 

– 2011: A murit Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (n. 1911)

 

– 2011: A murit dr. Ronald D. Asmus, director executiv al Biroului de la Bruxelles al „German Marshall Fund” (GMF), fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa (n. 1957)

 

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică R&B şi soul Ben E. King (numele real: Benjamin Earl Nelson) (n. 1938) – 5 ani

 

– 2015: A murit cântăreaţa franceză Patachou (numele real: Henriette Raugon) (n. 1918) – 5 ani

 

– 2016: A murit chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (n. 1939)

 

– 2018: A murit cântăreaţa franceză Rose Laurens (nume real: Rose Podwojny) (n. 1953)

 

– 2019: A murit Peter Mayhew, actor englez-american; a jucat rolul extraterestrului Chewbacca în serialul „Star Wars” (n. 1944) – 1 an