Aprobarea tacită în Camera Deputaților a proiectului care prevedea autonomia Ţinutului Secuiesc a stârnit critici dure din partea președintelui Klaus Iohannis. Şeful statului a acuzat PSD că a ajutat UDMR să treacă acest act normativ:
Klaus Iohannis: În timp ce noi – eu, guvernul, celelalte autorități – ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru viețile românilor, PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor! Jó napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri?
Vedeți, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică PSD-istă. Se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate!
Realizator: În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor şi lider interimar al PSD, Marcel Ciolacu, le-a cerut serviciilor de informaţii să anunţe public dacă i-au transmis preşedintelui Klaus Iohannis vreo informare referitoare la acuzaţiile aduse de şefului statului la adresa social-democraţilor în legătură cu proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Marcel Ciolacu i-a transmis şefului statului că atacurile politice nu rezolvă problemele românilor.
Marcel Ciolacu: Nu a vândut nimeni Ardealul şi nu o să îl vândă niciodată! Ardealul a fost, este şi va fi parte a României. Solicit serviciilor de informaţii să iasă public şi să spună dacă i-au trimis preşedintelui Iohannis vreo informare referitoare la acuzaţiile aduse la adresa mea şi a PSD, pentru că nu poți duce lupta electorală la un asemenea nivel.#HUN/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 aprilie)