FIDESZ condamnă ferm declarația antimaghiară a președintelui Klaus Iohannis și solicită președintelui României să își ceară scuze maghiarilor, potrivit unui comunicat remis de această formațiune politică Agenţiei ungare de Presă MTI. FIDESZ a reacţionat la discursul televizat de miercuri al lui Klaus Iohannis. Șeful statului și-a exprimat opinia, după ce Camera Deputaților a adoptat tacit proiectul de lege privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. Klaus Iohannis a declarat: Partidul Social Democrat, partid majoritar în Parlament „se luptă ca să dea Ardealul maghiarilor”. Potrivit comunicatului FIDESZ, în ultimele zile, reprezentanții statului român au lansat mai multe atacuri împotriva maghiarilor, iar miercuri „primul om al României iese în public, în timpul stării de urgență și instigă împotriva maghiarilor, Uniunii Democrate Maghiare din România, Ungariei și premierului Viktor Orbán”. În comunicat se mai precizează: „Este trist să constatăm că în timp ce Ungaria trimite ajutoare în România pentru maghiarii din Transilvania, președintele României instigă la tensiuni etnice, ca urmare a luptelor politice interne, evocând cele mai sumbre perioade”. Comunicatul mai precizează: FIDESZ este interesată de dezvoltarea unor relații bune cu România și manifestă deschidere în acest sens, subliniind că „îndeosebi în această situație dificilă depindem unul de celălalt”. FIDESZ solicită președintelui României „să îşi ceară scuze de la maghiari, să își retragă declarația iresponsabilă și să arate mai mult respect față de maghiari”. „Fiecare maghiar este responsabil pentru toți maghiarii”, a subliniat FIDESZ./rganciu/ilapadat
(MTI – 30 aprilie)