Cea mai înaltă clădire din Dubai îşi aprinde luminile de pe faţadă – pixel cu pixel, pentru a reprezenta fiecare donaţie făcută în Emiratele Arabe Unite pentru comunităţile afectate de coronavirus. Biroul de presă din Dubai afirmă că clădirea Burj Khalifa – ce are o înălţime de 828 de metri – va deveni „cea mai înaltă cutie de donaţii din lume”. Evenimentul face parte dintr-o campanie de donaţii, lansată în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului – o perioadă de autoreflecţie, rugăciune şi altruism, pentru credincioşi. La fiecare 10 dirhami donaţi (2,7 dolari), unul dintre cele 1,2 milioane de leduri ale clădirii va fi aprins – fiecare lumină aprinsă reprezentând o masă pentru persoanele vulnerabile. Duminică, la mai puţin de 24 de ore de la lansarea campaniei, o numărătoare actualizată în timp real pe website-ul evenimentului arăta că au fost donate peste 176.000 de mese. Turnul Burj Khalifa a afişat, frecvent, simboluri de solidaritate cu ţări afectate de crize – cu Australia, când zone ale acesteia erau devastate de incendii de vegetaţie, şi cu China şi Italia, afectate grav de boala respiratorie COVID-19./mbrotacel/schelaru
BBC SERVICIUL MONDIAL, https://www.arabianbusiness.com – 3 mai