Preşedintele american și-a concentrat atenția asupra două mesaje principale: economia trebuie repronită cât mai repede, păstrând însă măsurile de siguranţă şi că până la sfârşitul anului va apărea vaccinul contra COVID – 19.
Preşedintele american Donald Trump a participat duminică seara la o emisiune a televiziunii Fox care a durat două ore. Nu doar jurnaliştii, ci şi telespectatorii au avut ocazia să-i adreseze întrebări preşedintelui prin videotelefon. Transmisiunea nu a avut loc într-un studio de televiziune. Preşedintele şi cei doi jurnalişti de la Fox TV au stat în faţa monumentului lui Abraham Lincoln, sugerând ideea că Donald Trump va face declaraţii istorice. „Niciodată nu am avut un decor atât de minunat” – a arătat Trump înspre statuia celui de-al 16-lea preşedinte al Statelor Unite. Mai târziu vorbitorilor li s-au alăturat vicepreşedintele Mike Pence şi ministrul finanţelor Steve Mnuchin.
Răspunzând unei întrebări, liderul de la Casa Albă a spus că și-ar dori ca începând cu luna septembrie în toate unităţile de învăţământ – inclusiv în universităţi – să înceapă cursurile. Donald Trump a insistat asupra faptului că statele trebuie să adopte decizii în funcţie de situaţia epidemiologică, nu se poate reglementa la nivel naţional relaxarea măsurilor de siguranţă, dar şi-a exprimat opinia că unele state „nu au viteza necesară” pentru repornirea economiei. Acesta a declarat că „trebuie să ne întoarcem cât mai repede posibil la muncă, dar în condiţii de siguranţă”. Despre epidemie a spus că poate să cauzeze 80-90-100 de mii de victime. „Acest lucru este teribil, nu ar fi voie să pierdem niciun om – a declarat preşedintele, care a recunoscut că epidemia este mai periculoasă decât s-a estimat la început. Trump şi-a exprimat speranţa că prin creşterea numărului de teste se pot diagnostica şi identifica mai repede persoanele infectate cu COVID – 19. „Avem cele mai bune teste din lume” – a spus preşedintele, adăugând că speră că până la sfârşitul anului va apărea şi vaccinul contra coronavirus. Donald Trump s-a arătat optimist şi a declarat că Statele Unite are capacitatea de a învinge COVID – 19 şi că anul 2021 va fi un an excelent pentru americani.
Un telespectator l-a întrebat pe preşedinte dacă este de părere că măsurile împotriva pandemiei au fost luate prea târziu . Preşedintele a răspuns că nu, şi a reamintit că încă din februarie au fost închise aeroporturile pentru pasagerii care veneau din China şi nu erau cetăţeni americani, în timp ce adversarii săi politici îl acuzau de rasism, pentru că a denumit „virus chinezesc” coronavirusul de tip nou, care provenea din oraşul chinez Wuhan. Preşedintele i-a nominalizat pe candidatul democraţilor la preşedinţie, Joe Biden şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor, pe Nancy Pelosi, ca politicieni care l-au criticat pentru măsurile adoptate. Acesta a spus: „Am procedat corect şi astfel am salvat viaţa a cel puţin un milion şi jumătate de cetăţeni prin închiderea graniţelor”. Donald Trump a criticat China din nou pentru că în opinia sa, Beijing-ul nu a furnizat informaţii complete şi la timp despre răspândirea virusului şi despre epidemie, motiv pentru care China mai târziu trebuie să dea socoteală. Trump a mai adăugat că serviciile de informaţii americane l-au informat despre epidemia de coronavirus doar la sfârşitul lunii ianuarie şi i s-a spus că virusul nu este foarte periculos. „La data de 23 ianuarie mi s-a raportat că este posibil ca virusul să fi ajuns şi la noi, dar mi s-a spus că nu este o chestiune importantă. Cu alte cuvinte, situaţia nu părea aşa de gravă încât să trebuiască să facem ceva – declara preşedintele, care a adăugat: „Nu cu mult timp după ce am primit primele informaţii am decis închiderea ţării în faţa Chinei. Eram atunci 23 de persoane în sală şi eu am fost singurul care a vrut închiderea graniţelor”.
Székely Ervin, Rador