A 75-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial

Cetăţenii europeni marchează a 75-a aniversare a VE Day (Ziua Victoriei în Europa – n.r.), ziua în care s-a înregistrat înfrângerea finală a Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial, însă nu vor exista manifestări cu o participare amplă, în condiţiile în care ceremoniile obişnuite nu sunt posibile din cauza măsurilor de izolare şi carantină. În Marea Britanie se vor păstra două minute de reculegere, în Germania cancelarul Angela Merkel va depune o coroană de flori la Memorialul Războiului de la Berlin, în Franţa în această dimineaţă preşedintele Macron va depune o coroană la Mormântul Soldatului Necunoscut de la Paris; restul ţării va putea urmări acest moment la televizor, după ce în urmă cu 75 de ani francezii ascultau la radio anunţul făcut de Charles de Gaulle. „Războiul este câştigat – le-a spus acesta francezilor – Victoria este aici”. După 75 de ani, preşedintele Emmanuel Macron le-a cerut tuturor cetăţenilor francezi să fluture drapelele naţionale de la balcoane sau ferestre.opopescu/gioan

BBC SERVCIUL MONDIAL – 8 ma