Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu pericolul reprezentat de coronavirus în Coreea de Nord şi a declarat că partea chineză este dispusă să ofere ajutor ţării vecine. Coreea de Nord are un sistem de sănătate extrem de precar, iar experţii se tem că acesta ar putea fi copleşit chiar şi de cea mai redusă epidemie de COVID-19. Coreea de Nord a fost una dintre primele ţări care şi-a închis frontierele ca răspuns la epidemia de coronavirus din China, iar regimul izolat de acolo nu a raportat nici măcar un singur caz de infectare. În aceste condiţii, oferta de sprijin din partea Chinei a venit ca o surpriză. Vineri, liderul nord-coreean Kim Jong Un a trimis un mesaj omologului său chinez, felicitând autorităţile de la Beijing pentru că au limitat cu succes răspândirea virusului. Încă nu există detalii cu privire la ajutorul oferit de China sau dacă nord-coreenii îl vor accepta./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 mai