UE constituie un proiect unic în lume, care continuă să aducă pacea şi prosperitatea pe continent și numeroase beneficii cetățenilor săi, de neimagianat la mijlocul secolului al XX-lea, când Europa ieșea cu greu din cel de-al Doilea Război Mondial – a transmis ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, astăzi de Ziua Europei. El atrage atenția că pandemia de COVID-19, ca și alte crize din trecut arată că astfel de fenomene de amploare nu pot fi gestionate individual, ci doar prin soluții comune. Ministrul român de externe precizează că pentru România apartenența la UE a adus, pe lângă beneficii incontestabile care țin de piața internă, creșterea schimburilor comerciale cu partenerii săi europeni, impulsionarea investițiilor străine directe și integrarea firească într-un spațiu de valori și principii comune, care definesc societățile europene./lcoman/atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 9 mai)