Ziua Europei este sărbătorită în fiecare an la 9 mai, pentru a marca momentul în care Robert Schuman, ministrul francez de externe de atunci, a rostit acum 70 de ani discursul care a pus bazele proiectului european, o uniune care acum trece printr-o criză fără precedent din cauza pandemiei de COVID-19. În anii trecutți, toate instituțiile europene și statele membre organizau o multitudine de evenimente publice, anul acesta însă, din cauza pandemiei, aniversarea are loc online.
Reporter: Carmen Gavrilă -Dacă în alți ani Parlamentul European, de exemplu, își deschidea porțile pentru zeci de vizitatori, acum, din cauza pandemiei de COVID-19, vor fi tururi virtuale, dezbateri, expoziții și mesaje și transmmise online. Același lucru se va întâmpla și la Comisia Europeană și la Consiliu. Motto-ul aniversării astăzi este: „70 de ani de solidaritate”, în paralel cu formula: „Ziua Europei de stat acasă”, aluzie la îndemnul acestei perioade de distanțare socială, dar nu și afectivă. Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, le-a transmit românilor un mesaj de Ziua Europei:
Adina Vălean: Mesajul meu este legat de solidaritate. Trebuie să înțelegem că orice criză este un exercițiu de solidaritate pentru toți europenii. Trebuie să ne amintim că Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate extraordinară, inclusiv pentru cetățenii români și să-i îndemn pe toți să acționeze într-un mod solidar și consecvent cu prietenii și cu concetățenii lor europeni.
Reporter: Potrivit Eurostat, de la aderarea la Uniunea Europeană, produsul intern brut al României s-a dublat, la fel și salariul mediu net, exprimat în euro./eradu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai