Focare de infecţie confirmate la două centre de instituţionalizare din judeţul Neamţ

167 de infectări cu COVID-19 au fost confirmate la angajații și beneficiarii Centrului pentru recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap din Păstrăveni, județul Neamț. Din totalul îmbolnăvirilor, 100 de cazuri au fost înregistrate la beneficiari iar 67 la angajați – scrie într-un comunicat Direcția județeană de Sănătate Publică. Salariații COVID-19 pozitivi au fost internați iar familiile au fost plasate în izolare la domiciliu. Beneficiarii cu forme ușoare sau asimptomatici sunt tratați în centru.
Şi la Centrul pentru copii cu dizabilități „Sancta Maria” din Piatra Neamț sunt înregistrate șase cazuri de COVID-19 la salariați și 13 la tinerii aflați în instituție. Personalul a fost internat în spital în vederea izolării și tratării. Tinerii asimptomatici au fost izolați în cadrul centrului, într-un pavilion separat./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai)