Serviciul Naţional de Ambulanţă din Ungaria a fost dotat cu 20 de autospeciale noi. În cadrul festivităţilor organizate la sediul Serviciului de Ambulanţă din strada Markó din Budapesta cu prilejul Zilei Naţionale a Ambulanţei din Ungaria, Miklós Kásler, ministrul ungar al resurselor umane, a evidenţiat că în ultimii ani s-au achiziţionat aproape 1.000 de ambulanţe noi, cu care a fost reînnoită aproape întreaga flotă a Serviciului de Ambulanţă. Gábor Csató, directorul general al Serviciului de Ambulanţă, a precizat că, prin achiziţionarea ambulanţelor noi, timpul de exploatare al autospecialelor din dotare este de 4,7 ani, ceea ce este unic şi în Europa. Gábor Csató a adăugat că fabricarea ambulanţelor nu a încetat nici pe timpul epidemiei de coronavirus. Conform pliantelor distribuite în cadrul evenimentului, în acest an sunt planificate să fie achiziționate în total 103 ambulanțe noi./lendrefy/ilapadat
(MTI – 10 mai)