„În următoarele zile, ministrul Speranza și Institutul Național de Asigurări împotriva accidentelor de muncă (INAIL) vă vor trimite protocoale pentru catering, servicii și activități legate de hoteluri, zone balneare”, a declarat premierul Giuseppe Conte, luni seara, prin videoconferință cu liderii regiunilor italiene, cărora le-a dat undă verde să redeschidă barurile, restaurantete, hotelurile și coaforurile începând de luni, 18 mai. De asemenea, Speranza a adăugat: „În prezent, toți indicatorii Regiunilor sunt sub control”, prin urmare nu ar trebui să existe distincții teritoriale. Totodată, Conte a anticipat prezentarea unui nou decret, în weekend.
Premierul italian a mai spus că în prevedere „vor exista parametri pentru intervenția cu eventuale închideri teritoriale și locale, vom anunța redeschiderea anumitor activități, dar vom lăsa președinților posibilitatea de a integra propunerea noastră cu redeschideri ulterioare”. În final, premierul a mai explicat: „Suntem disponibili în mod coordonat să punem în aplicare solicitările primite de la Bonaccini”.
„Premierul Conte a primit mesajul transmis de Regiuni. Cererile rezonabile ale Regiunilor au fost înțelese de Guvern. Regiunea Abruzzo este deschizătoare de drumuri, stabilind de o săptămână redeschiderea serviciilor pentru persoane din 18 mai. Ordonanța noastră nu numai că nu a fost contestată, dar acum este legitimată de Guvern. Nu suntem criminali, așa cum unii voiau să dea de înțeles”, spune președintele Regiunii Abruzzo, Marco Marsilio./oavram/atataru
(https://www.ilgazzettino.it – 11 mai)