Vorbim aici despre descoperirea lunii şi anume, bunătatea care are denumirea cea lungă şi complicată din titlu. Şi pe care nu am băgat-o în seamă pe rafturile magazinelor până când nu am băut o cafea îndulcită cu această minunăţie, care se poate mânca şi aşa, simplă, de-a dreptul, cu linguriţa din borcan. Aşa că de ce să nu compunem un desert cu specia asta extraordinară de zahăr? Plus căpşunile de sezon.
Într-un vas de jena uns cu unt şi presărat cu pesmet am pus:
300 grame căpşuni tăiate în două
3 linguri zahăr din ăsta bun, nerafinat şi din trestie şi etc… (este negru şi lipicios şi delicios şi fiind într-o masă mai compactă, l-am amestecat bine cu căpşunile)
Apoi am măcinat la robot 2 linguri de nuci
Am amestecat cu: 3 linguri de pesmet, 150 grame de unt tăiat cubuleţe, alte 2 linguri de zahăr (tot din ăsta bun!) şi 2 ouă bătute.
Când s-a format un amestec cât de cât omogen şi lipicios, l-am întins peste căpşunile din vas.
Am dat totul la cuptor la foc mic până s-a copt stratul de deasupra şi căpşunile au lăsat mult mult sos bun, brun caramelizat, de la zahărul minune.
Se răceşte şi apoi se dă la frigider.
Poftă bună!
Daniela Sîrbu
