Consiliul Naţional de Cercetare (NRC) din Canada a declarat marţi că va începe colaborarea cu compania chineză CanSino Biologics Inc., una dintre puţinele companii din lume care a dezvoltat şi a început testele clinice cu un vaccin anti-COVID-19. Parteneriatul celor două entităţi ar putea duce la aprobarea pentru testarea vaccinului pe oameni în Canada. „Acest vaccin este promiţător. Câtă vreme nu va exista un vaccin eficient împotriva COVID-19, coronavirusul va continua să perturbe toate aspectele societăţii şi economiei” – a declarat Iain Stewart, preşedintele NRC.
Potrivit NRC, vaccinul dezvoltat de CanSino a primit la începutul anului aprobarea autorităţilor chineze de reglementare, iar acum urmează să fie testat pe subiecţi umani din China. Vaccinul realizat de compania CanSino este unul dintre cele câteva vaccinuri aprobate până acum pentru testare clinică pe oameni. NRC a precizat că va începe producţia de vaccin CanSino într-o unitate guvernamentală din Montreal, în timp ce CanSino pregăteşte documentaţia de începere a testelor clinice pentru autorităţile de reglementare a medicamentelor din Canada, Health Canada. NRC a colaborat anterior cu CanSino la dezvoltarea unui vaccin împotriva Ebola./mbaciu/cvanatoru
(CNN INTERNATIONAL – 12 mai)