Dmitri Peskov a fost spitalizat, fiind depistat cu COVID-19

Secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a anunţat că s-a îmbolnăvit de COVID-19 şi se află în acest moment în spital. Dmitri Peskov nu este primul reprezentant al conducerii Rusiei care s-a infectat cu coronavirus. Anterior, la 30 aprilie, premierul Rusiei, Mihail Mişustin, l-a informat pe şeful statului rus că rezultatul testului efectuat pentru coronavirus a ieşit pozitiv, iar funcţia de premier a fost preluată de Andrei Belousov. La 1 mai s-a aflat şi de spitalizarea ministrului rus al construcţiilor, Vladimir Iakuşev, iar la 6 mai a fost confirmat cu coronavirus şi ministrul rus al culturii, Olga Liubimova. Menţionăm că, în prezent, în Rusia sunt înregistrate 232.243 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. /ssirbu/denisse
(www.ria.ru – 12 mai)